Începutul acestui an școlar este unul de avarie, dar nu trebuie boicotat, pentru că măsurile de economii la buget nu au fost dorite, a declarat, la Maratonul Profit.ro - Viitorul Educației în România, Marilen Gabriel Pirtea, consilier onorific al prim-ministrului în domeniile educației și cercetării, rector al Universității de Vest din Timișoara. Acesta a pledat pentru un statut adecvat al cadrelor didactice în societate, cu încurajarea financiară a tinerilor să intre în sistem.
Evenimentul, transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul de televiziune Prima News, a fost organizat cu sprijinul Aqua Carpatica, Auchan, Docentix, International Alexander, Salt Bank, Viva Control, Fundația Tinmar
”Este un început de an de avarie. Un început de an care să fie, de fapt, semnalul de alarmă pentru guvernații. Semnalul de alarmă pentru următoarele măsuri de reformă reale în educație. Dar acest semnal de alarmă nu trebuie tras boicotând începutul anului școlar, nu trebuie tras din afara sistemului, ci unul de conștientizare. Fiind acolo prezenți pentru elevi, pentru studenți, pentru copii, pentru părinți, pentru că doar în urma unui dialog constant, prelungit poate, putem ajunge la un consens; a spus Marilen Pirtea.

El a admis că efectele financiare în sistemul de învățământ nu sunt considerabile la nivelulș bugetului general
”Nu sunt măsuri care le-am dorit. Asta este foarte clar. Nu sunt măsuri gândite pentru a reforma sistemul. Sunt măsuri, unele de racordare la anumite practice europene, dar nici acestea nu pot fi luate doar secvențial, dintr-un întreg. Pentru că acolo sunt complementare și alte măsuri care justifică, să spunem, aceste măsuri luate de noi. Timpul a fost scurt, presiunea a fost mare, până la urmă economiile financiare generate din sistem nu sunt atât de consistente la nivelul bugetului mare.
S-au făcut niște economii financiare, să spunem, în zona educație. Nu discut în momentul acesta cât de corect, cât de fair, cât de mult merită profesorii și diverse investiții, dar până la urmă, grosso modo, măsurile în educație, pe lungul timpului, nu au adus o valoare adăugată reală a sistemului educațional din România. Aici trebuie să ne gândim pe viitor”, a mai arătat Pirtea.

Potrivit consilierului prim-minisrului, o educație de calitate nu se poate face fără profesori de calitate și performanță.
”Pentru acest lucru, statutul cadrului didactic trebuie să fie unul meritoriu și de această natură în societate. Astfel, din punct de vedere social, atât din punct de vedere financiar, ca și recompensă. Pentru că acum vă spun, ca și rector al unei universități comprehensive cu facultăți didactice, educaționale, matematică, fizică, chimie, limba română, și așa mai departe, cei mai buni absolvenți a acestor facultăți nu îmbățișează cariera didactică. Se duc în alte zoane muncii. Pentru că nu este o meserie atractivă, pentru că investițiile în educație nu sunt pe măsură, nu doar financiare”, a spus Marilen Pirtea.
El a dăugat că este nevoie de încurajearea intrărlor în sistem educațional prin forme de salarizări mai mari pentru cei care intră în sistem.
”Pentru că atunci au nevoie, pur și simplu, de venituri mai mari pentru a-și putea, să spunem, să se ancoreze în sistem. Până la urmă, această meserie este una de vocație. Nu este una, pur și simplu, de un job. Adică ai menirea, ai chemarea, îți place să treci cu copiii, vrei să împărtășești din ce ai acumulat, din cunoștințele tale, este o chestie de vocație. Și atunci, astfel de oameni sunt fidelizați ai sistemului în timp. Ei vin acolo nu pentru ca să stea 3 ani, 5 ani, după care își găsesc alt job”, consideră consillierul premierului.

Conform acestuia, fluctuația și dinamica pe piața muncii în sistemul educațional este mult mai mică decât în orice alte domenii și atunci, această fidelizare trebuie să vină și cu pachete financiare, cu altfel de pachete de logistică, din punct de vedere a ceea ce se întâmplă la ore, ca dotare, din punct de vedere a unor cursuri de perfecționare permanentă, continuă.
Întrebat care ar fi principalel 3 priorități ale Guvernului sau în educație, Marileln Pirtea indicat i) o curiculă adecvată din mediul preuniversitar, ii) un statut decent al cadrului didactic din punct de vedere financiar și social, respectiv iii) zona de digitalizare cu tot ce se numește progresul de tehnologie.
În acest context, Marilen Pirtea a arătat că la Universitatea de Vest din Timișoara a fost introdusă disciplina de inteligență artificială la toate facultățile în mod obligatoriu.