Cursul valutar oficial, de referință, anunțat miercuri de BNR, a ajuns la 5,0722 lei pentru un euro, față de 5,0798 lei înregistrat marți.
Roca Investments încheie ciclul investițional în producătorul de lactate artizanale Artesana, fondat în urmă cu peste un deceniu de soții Alina și Daniel Donici, și realizează exit-ul din acționariat, după o creștere de 4 ori a capacității de producție și triplarea cifrei de afaceri.
Piața tranzacțiilor cu proprietăți generatoare de venituri din România – birouri, spații de retail, industriale și hoteluri - a înregistrat un volum total de aproximativ 391 milioane euro în prima jumătate a anului 2025, marcând o ușoară scădere de 6,5% față de aceeași perioadă a anului precedent (418 milioane euro în S1 2024).
Presiunile financiare ale reglementărilor privind emisiile de CO2 au determinat Stellantis să ia o decizie radicală: oprirea programului de dezvoltare și producție în serie a mașinilor cu celule de hidrogen. Compania trebuia să lanseze anul acesta mai multe modele comerciale.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că Programul Rabla va continua, dar într-o formă redusă, cu un buget limitat și cu o posibilă tăiere a valorii tichetului acordat. Industria auto este în acest moment într-un blocaj cauzat de suspendarea Rabla, inclusiv pentru persoane fizice.
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), conduși de Cristian Popescu-Piedone, aflați de mai multe zile în control pe litoral, au verificat și zona Nordis din Mamaia.
Primii 800 de metri de gard electric, gândiți ca protecție a locuitorilor împotriva urșilor care coboară la containerele de gunoi, au fost montați la Râșnov.
Hrănirea deliberată, apropierea intenționată la o distanță mai mică de 50 de metri, ademenirea prin hrană sau promovarea în mediul online, mass-media sau în spațiul public a unor astfel de comportamente vor fi considerate contravenții și sancționate cu amenzi între 10.000 și 60.000 lei, conform unui proiect legislativ al actualei puteri analizat de Profit.ro.
Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, vrea să angajeze avocați externi pentru a contesta un audit al Curții de Conturi, care a concluzionat, printre altele, că, în perioada 2020-2022, societatea le-a acordat incorect angajaților adaosuri salariale și prime cu caracter special în valoare totală de aproape 29 milioane lei.
„Va rezista bateria?”. Aceasta a fost întrebarea pe care și-au pus-o inginerii de la ADAC când au comandat una dintre primele mașini VW ID.3, după lansarea acestui model pe piață. La finalul testului, care a durat patru ani, concluzia a fost una fără echivoc.