

Cozi mari, și de până la 3 ore, sunt semnalate în continuare la controalele de frontieră din unele aeroporturi, după implementarea totală a noului sistem de intrare-ieșire al UE (EES).
Restructurarea companiilor de stat nu poate se face în mod paușal, prin aplicarea acelorași măsuri, ci trebuie personalizată în funcție de specificul fiecărei societăți, spune, într-o discuție cu Profit.ro directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan.
Ziua Copilului a venit cu un cadou mai puțin fericit pentru adulți: Rompetrol a scumpit astăzi cu 35 de bani motorina, prețul carburanților din stațiile grupului kazah ajungând la nivelul celor din benzinăriile OMV, relevă datele analizate de Profit.ro.
Tarifele de referință RCA pentru persoane fizice continuă să urce, creșterea medie față de luna noiembrie 2025 fiind de 12,3% în cazul autoturismelor și de 11,7% pentru autovehiculele de transport bunuri.
Electrica Furnizare a lansat o ofertă inedită, în care acordă 100 kWh de energie electrică gratuit în fiecare lună, timp de un an, pentru veteranii și văduvele celui de-al Doilea Război Mondial.
Electrica Furnizare lansează o nouă ofertă inedită, de energie electrică verde, acum la un preț fix de 0,56649 lei/kWh fără TVA (exclusiv TG), la care se adaugă abonamentul în valoare fixă de 0,77 lei/zi (fără TVA), completată însă de diferite alte servcii, precum asigurarea bunurilor.
Candidatul Uniunii Creștin-Democrate (CDU), Octavian Ursu, muzician originar din România, a obținut al doilea mandat de primar în orașul Gorlitz, din estul Germaniei.
Subsidiarele companiilor din industria auto și reprezentanțele auto cu activități de service au o nouă problemă de aprovizionare din cauza războiului din Golf. Se înregistrează deja un deficit de ulei sintetic necesar vehiculelor pentru reparații și revizii, conform datelor analizate de Profit.ro.
Profit.ro vă prezintă principalele informații exclusive din săptămâna care tocmai se încheie.
Nuclearelectrica anunță că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național.
Nicu Fălcoi (membru USR) a fost retras din postul de manager general al companiei Avioane Craiova.
Lanțul danez de magazine cu prețuri mici Normal, al cărui acționar majoritar este Anders Holch Povlsen (53 de ani), cel mai bogat danez, va intră pe piața românească cu prime magazine pregătite în București și Timișoara.
România a semnat, chiar înainte de termenul limită, cele mai importante contracte de pe lista SAFE, programul european de finanțare pentru achiziții militare.
Pentru români și alți europeni, cele două site-uri germane, mobile.de și autoscout24.de, reprezintă sursa majoră a importului a peste 350.000 de vehicule second-hand anual. Niciun alt concurent potențial creat în ultimii 10 ani nu a reușit să intre pe piață și să supraviețuiască celor doi giganți ai intermedierilor.
Consiliul de Administrație al companiei de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, a avizat semnarea de către companie a contractului de achiziție a activelor combinatului de îngrășăminte Azomureș, contra unei sume de până la circa 69 milioane euro.
Ministerul Apărării a transmis două clipuri video în care încearcă să explice de ce drona care a intrat în spațiul aerian al României și s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din municipiul Galați nu a fost doborâtă de avioanele ridicate de la sol ale Forțelor Aeriene Române.
Un medic ortoped de la Spitalul Floreasca a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2489 | -0.0008 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.5480 | -0.0144 | -0.32 % |
| 1 GBP | 6.1244 | -0.0074 | -0.12 % |
| 1 CHF | 5.6210 | -0.0093 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro