Kasparov vine în premieră în România

Must read   
Kasparov vine în premieră în România

Gari Kasparov, considerat cel mai mare jucător de șah al tuturor timpurilor, fost campion mondial pe parcursul a 15 ani consecutivi și cel mai tânăr campion mondial din istoria șahului, vine în premieră la București pentru a participa la o conferință Profit.ro în care va dezvălui secretele unei gândiri strategice în afaceri, ce impact vor avea pentru oameni în scurt timp deciziile politice actuale și cum trebuie să ne folosim concret de tehnologie pentru a avea succes în orice domeniu. El va dezvălui și ce s-a întâmplat în legendarele partide de șah avute cu supercomputerul IBM Deep Blue, urmărite în direct de milioane de oameni în timp real.

Detalii pot fi aflate AICI

Urmărește-ne și pe Google News

Kasparov a câștigat Campionatul de Juniori la șah al Uniunii Sovietice la vârsta de 12 ani, iar la 17 ani a cuceritul titlul mondial la aceeași categorie. Faima internațională a obținut-o în 1985, când, la vârsta de 22 de ani, a intrat în istoria șahului drept cel mai tânăr campion mondial, titlu pe care l-a apărat timp de 5 ani, inclusiv în fața principalului său rival, Anatoli Karpov.

Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Partidele istorice împotriva supercomputerului IBM Deep Blue, jucate între 1996 și 1997, au avut un rol important în popularizarea inteligenței artificiale și a șahului la nivel global.

Kasparov a fost unul dintre primii susținători proeminenți ai reformelor democratice din Uniunea Sovietică și a sprijinit eforturile lui Boris Elțîn pentru transformarea URSS.

În 1990, Kasparov și familia lui au fost printre locuitorii evacuați din orașul Baku, în timpul pogromului împotriva populației armene.

Kasparov s-a retras din șahul profesionist în 2005 și s-a alăturat mișcării avangardiste pro-democrație din Rusia. În 2012, Kasparov a fost numit președintele Fundației pentru Drepturile Omului, unde i-a succedat lui Vaclav Havel. Opozant al președintelui Vladimir Putin și confruntat cu perspectiva arestului, Kasparov a părăsit Rusia în 2013 și s-a mutat în New York.

Orator și scriitor

Kasparov este editorialist la Wall Street Journal din 1991 și comentează frecvent pe subiecte din sferele politicului și apărării drepturilor omului. De asemenea, fostul șahist profesionist este membru în consiliul consultativ al Fundației pentru o Robotică Responsabilă, ce militează pentru dezvoltarea și utilizarea responsabilă a roboților, precum și Ambasador pe probleme de Siguranță pentru Avast Software. Kasparov este autorul a două serii de succes despre șah, “Predecesorii mei” și “Șahul modern”, iar cartea sa “How life imitates chess” (“Cum imită viața șahul”), a fost tradusă în peste 20 de limbi.

În 2015 a publicat cartea “Vine iarna! De ce trebuie opriți Vladimir Putin și inamicii lumii libere”, un mix de evenimente istorice, memorii și analize ale evenimentelor curente.

“Deep Thinking: Where Machine Intelligence Ends and Human Creativity Begins” („Unde se termină inteligența artificială și începe creativitatea umană”), publicată în luna mai a acestui an, este cea mai recentă lucrare a lui Kasparov. Cartea detaliază partidele împotriva Deep Blue, anii de cercetare și discursurile pe tema relațiilor dintre oameni și computere și colaborările cu Institutul despre Viitorul Umanității de la Universitatea din Oxford.

“Inteligența artificială va transforma tot ceea ce facem și trebuie să facem progrese ambițioase în singurul domeniu în care roboții nu pot concura cu oamenii: să visăm la scară mare”, scrie Kasparov. “Computerele ne vor ajuta să ne atingem țelurile. În loc să ne temem de ceea ce mașinăriile pot să facă, ar trebui să ne preocupe mai mult ceea ce încă nu pot să facă”.

Kasparov despre folosirea Gândirii Strategice

În timpul conferinței, Gari Kasparov va împărtăși publicului opiniile sale despre:

a. Studii de caz asupra succesului pe termen lung al gândirii strategice în afaceri – Boeing și Apple.

b. Strategia politică înseamnă să ne gândim dincolo de titlurile ziarelor și următorul sondaj, la impactul viitor al deciziilor actuale.

c. Progresele tehnologice implică accelerarea procesului decizional la nivel uman. Putem să ne îmbunătățim software-ul uman prin conștientizarea prejudecăților și slăbiciunilor proprii.

viewscnt
Afla mai multe despre
kasparov