Transportatorul rutier spaniol de marfă Arin Express a intart pe piața din România, deschizând un birou la Pitești, al patrulea sediu al companiei pe plan extern.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Primele trei birouri în afara Spaniei au fost deschise la Tangier (2006), Barcelona (2016) și Istanbul (2018), compania intrând acum și în România, în principal pentru a-și optimiza rutele către Turcia și Maroc.
Compania este specializată în transportul mărfurilor pentru echipamente auto și aeronautice, având livrări în circa 40 de țări.
Piteștiul nu a fost ales întâmplător, orașul fiind privit de companie drept un important centru industrial și comercial românesc, mai ales că găzduiește fabrica de producție auto Dacia a grupului Renault, sectorul auto fiind, alături de aeronautică, unul dintre punctele forte ale transportatorului.