În primă instanță, clientul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, fiind emis inclusiv un mandat european de arestare. Ulterior, autoritățile britanice au declanșat procedurile de extrădare, moment în care acesta a aflat pentru prima dată de existența condamnării pronunțate în România.
Apărarea a evidențiat că, în cadrul judecății desfășurate la Tribunalul București, procedura de citare a fost încălcată. Deși existau informații clare că persoana vizată se afla, încă din anul 2019, în Marea Britanie, instanța de fond a continuat să comunice citațiile exclusiv la adresa formală din București, corespondența fiind constant returnată cu mențiunea „neridicată”.
Echipa de apărare a subliniat că absența oricăror demersuri concrete pentru identificarea adresei reale și pentru comunicarea efectivă a actelor procedurale a determinat desfășurarea judecății în lipsa persoanei acuzate, privând-o astfel de posibilitatea de a fi audiată și de a-și exercita dreptul la apărare.
Printre argumentele susținute de apărare s-a regăsit și invocarea jurisprudenței relevante a Curții Europene a Drepturilor Omului, menită să întărească aplicarea standardelor convenționale privind dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 CEDO.
Apărarea a subliniat că principiul judecării cauzei în prezența inculpatului reprezintă o garanție fundamentală, cu trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului:
(i)obligația de a asigura prezența acuzatului la proces reprezintă un element esențial al dreptului la un proces echitabil (Stoichkov c. Bulgariei, hotărârea din 24.03.2005);
(ii)nu se poate prezuma că o persoană a renunțat la dreptul său de a fi prezentă și de a se apăra doar pe baza unor informații insuficiente care ar sugera sustragerea de la judecată (Colozza c. Italiei, hotărârea din 12.02.1985; Poitrimol c. Franței, hotărârea din 23.11.1993);
(iii) iar sarcina de a demonstra că acuzatul a urmărit să se sustragă nu îi revine acestuia, ci statului, care trebuie să dovedească faptul că a asigurat toate garanțiile notificării legale (Coozza c. Italiei, hotărârea din 12.02.1985).
Prin valorificarea standardelor consacrate de jurisprudența CEDO și prin demonstrarea nelegalității procedurii de citare, echipa de avocați a obținut recunoașterea de către Curtea de Apel a unei nulități absolute, instanța concluzionând că desfășurarea judecății în absența inculpatului, fără respectarea formalităților legale de citare, constituie o încălcare gravă a dreptului la apărare.
În urma prezentării nelegalităților de procedură și a argumentelor dezvoltate de apărare, Curtea de Apel a admis apelul și a dispus desființarea hotărârii pronunțate de Tribunalul București, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, începând cu citirea actului de sesizare.
„Soluția pronunțată confirmă importanța respectării stricte a procedurii de citare, în deplină concordanță cu exigențele CEDO privind dreptul la un proces echitabil. Este o decizie care reafirmă că simpla formalitate a trimiterii unor citații la o adresă greșită nu poate substitui obligația reală a instanței de a asigura participarea acuzatului la judecată”, a declarat av. Mihai Caraghiaur.
Prin această hotărâre, echipa SCA „Dima Andrei și Asociații” își reconfirmă abilitatea de a valorifica atât normele de drept intern, cât și standardele internaționale privind respectarea drepturilor fundamentale, obținând o soluție cu impact major asupra practicii judiciare.
Un material realizat in parteneriat cu Avocat.ro
