A fumat patru țigări și și-o aprinde pe a cincea, simțindu-se, parcă, ceva mai puțin vinovat. Începând cu a cincea țigară și până va da gata pachetul de Viceroy, nea Vasile fumează pentru o viitoare boală de plămâni, ca unul care nu se poate lăsa de viciu, dar și pentru bugetul statului, ca un bun contribuabil, deși are venituri mici. 80% din banii plătiți pe pachet îi ia Guvernul, sub formă de taxe. Un procentaj mai mare decât cel reținut din prețul de vânzare în alte 18 țări, toate cu cetățeni mult mai înstăriți ca Vasile.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Reducerea TVA ar fi diminuat puțin povara de anul viitor, însă Ministerul Finanțelor a convenit cu producătorii autohtoni să compenseze efectul micșorării taxei pe valoarea adăudată cu o nouă majorare de accize.
Asta e! Dacă ai un viciu, plătești! Statul spune că vrea să descurajeze fumatul prin toate mijloacele, pentru că provoacă probleme grave de sănătate. Atâta lucru știe și Vasile, deși nu înțelege, în ruptul capului, de ce același stat care încearcă să-i descurajeze lui viciul, prin taxe mai mari, îi încurajează direct, prin subvenții uriașe, pe cei care plantează “iarba dracului”.
Dacă decid să cultive tutun, fermierii primesc, pe lângă subvențiile agricole pe suprafață, și ajutoare naționale tranzitorii specifice, decuplate de producție: în total aproape 1.420 de euro la hectar, mai mult decât pentru orice altă cultură. O plantă care merită, așadar, toată susținerea statului, fiind extraordinar de profitabilă pentru buget odată ce-și găsește drumul, prin prelucrare, către plămânii lui Vasile! Cele câteva zeci de milioane de de euro cheltuite pe subvenții la fermieri sunt nimic în comparație cu miliardele de euro de care statul îi jupoaie apoi pe fumători.
Să se prefacă, oare, statul că vrea cu adevărat să-i scape pe oameni de viciu, prin sancțiuni fiscale? Vasile nu-i poate bănui de atâta ipocrizie nici măcar pe politicieni...deși, gândindu-se mai bine și stând să socotească, vede că dacă el și toți ceilalți fumători din țară ar renunța la țigări și tutun, la buget nu ar mai intra 8 miliarde de lei doar din accizele pierdute pe aceste produse. Sumă peste care vine, desigur, și TVA și care înseamnă mai mult decât tot bugetul Ministerului Sănătății pe un an. Fără acești bani, statul ar trebui să găsească resurse suplimentare pentru a acoperi cheltuielile anuale adunate ale Ministerelor Mediului, Economiei, Justiției și Fondurilor Europene.
Deși adună de la fumători, doar din accize (majorate accelerat, înaintea calendarului convenit cu UE), cât colectează din impozitul pe profit și din taxele pe proprietate, la un loc, statului nu-i este de ajuns. La origine, accizele au fost introduse special pentru produse cu externalități negative, pe motiv că statele au nevoie de bani pentru a combate efectele rele ale acestora (ex. poluarea – în cazul carburanților, problemele de sănătate – la alcool și tutun).
Scopul s-a uitat rapid, banilor nu li s-a mai dat destinația specială pentru care au fost colectați, devenind venituri bugetare obișnuite, iar pentru externalitățile negative respective s-au inventat noi biruri, bineînțeles tot cu destinație specială. Așa au apărut taxe speciale de poluare, dar și taxe pe viciu, pentru alcool și tutun.
Așa a aflat și Vasile, în 2006 că, pe lângă accize, statul vrea să îi ia încă 10 euro la 1.000 de țigarete, bani care vor merge direct la Ministerul Sănătății “pentru combaterea consumului excesiv de produse din tutun și pentru finanțarea cheltuielilor de sănătate”. Prețurile au sărit în aer și contrabanda s-a dublat, iar Guvernul nu a găsit nimic mai bun de făcut, câțiva ani mai târziu, decât să dubleze și el taxa, la 20 de euro, decizie care a scumpit țigările cu încă 15-20%.
La finele anului trecut, Ministerul Sănătății s-a gândit că e timpul pentru o nouă majorare. Argumentul: românii fumează mai puțin, deci au scăzut și încasările din taxa creată tocmai pentru a reduce consumul, în timp ce cheltuielile instituției au crescut.
O logică aiuritoare, de natură să-l amețească pe Vasile. Dacă va scădea consumul de tutun și mai puternic, iar el ar rămâne, prin absurd, singurul fumător din țară, va trebui să crească taxa, doar pentru el, cât să acopere toate cheltuielile cu tratamentul fumătorilor? Doar din acesată contribuție specială, Ministerul Sănătății încasează circa 1,3 miliarde de lei pe an, dar susține că tratamentul și spitalizarea cazurilor atribuibile fumatului îl costă cu 100 de milioane de lei mai mult. O “gaură” pentru care ar trebuie suprataxați, din nou, tot fumătorii, deși dau deja statului de 80 de ori mai mult doar din accize, însă banii sunt cheltuiți de la buget în alte scopuri decât cele de sănătate.
Tot pentru sănătate, Vasile plătește, oricum, și contribuții din salariu. I s-a spus că ar fi normal să i se rețină o cotă CAS mai mare decât cea standard, pentru că fumătorii au un risc mai mare de îmbolnăvire și consumă mai mult din resursele sistemului public. N-ar avea nimic de obiectat, dacă rigoarea calculelor de risc i s-ar aplica și pentru contribuția de pensii, care ar trebui redusă, pentru că fumatul îi reduce speranța de viață, deci și șansa de a mânca pensie prea mulți ani. Statul, în mărinimia lui, a ales însă să ia de la toți după posibilități pentru a da fiecăruia după nevoi.
Cât primește și cum e tratat când are nevoie de ceva în spitalele de stat, Vasile își amintește de câte ori trece pe lângă vânzătoarea colorată de țigări netimbrate din piață. Ezitările de contribuabil corect se topesc câte puțin, după fiecare decizie înțeleaptă luată de Guvern împotriva fumătorilor. “Cum dai Viceroy-ul?” “8 lei 50” Cu patru lei mai ieftin decât pachetul din supermarket, netimbratul înseamnă o economie de 150 de lei lunar, suficientă chiar pentru încheierea unei asigurări private de sănătate cu acoperire bună.
O sumă mare, oricum, pentru veniturile lui Vasile, care ajunge să se simtă îndreptățit să se apere astfel de golănia fiscală și căruia niciunul din susținătorii supunerii fiscale necondiționate nu-i poate spune că el, și nu statul, prin taxare abuzivă, e vinovat pentru întreținerea contrabandei.
Oana Osman este Redactor-șef adjunct Profit.ro
