Cum taxăm minciunile de marketing?

Scriam recent, într-un editorial apărut pe acest portal, că politicienii pot promite orice ca să devină senatori sau deputați, că nu li se întâmplă nimic dacă nu se țin de cuvânt. Dar într-o anumită măsură la fel de ușor mint și cei care fac marketing, fără să pățească ceva.

Ei ar trebui să fie taxați de cumpărători, însă vorbim de marketingul unor corporații, care au acaparat piețele, ce să le facă? Să pună mâna pe pușcă, cum a făcut Michael Douglas în pelicula Falling Down, când i-a amenințat cu arma pe vânzătorii unei rețele americane de fast food pentru că mâncarea care i-a fost pusă în farfurie arăta mult mai rău decât în reclamă? Din câte știu, americanii au dreptul constituțional de a purta arme, dar ca să-și apere cu ele proprietatea nu să lupte împotriva marketingului mincinos, și, poate că din acest motiv, regizorul filmului în care a jucat Douglas n-a îndrăznit să-l dea drept exemplu, ci l-a omorât la final.

Oricum ar fi, marketingul vine în momentul de față cu soluții apreciate de eșalonul managerial, dar care nu sunt eficiente pe piață, ceea ce arată că-i slab nu doar marketingul, ci și managementul. Ca o strategie de marketing să fie validă trebuie să fie intensivă, nu extensivă. Adică, atunci când nu există un produs pe o piață și e introdus, oricâtă reclamă i s-ar face, marketingul n-are, practic, niciun merit. El arată cât e de capabil când reușește să majoreze vânzările pe o piață saturată de mărfuri. Doar în aceste condiții se poate vorbi de strategii eficace și de câștigarea votulului pieței.

CITEȘTE ȘI Cum rămâne cu vorbele aruncate de la BNR în privința legii dării în plată?

Din păcate, în momentul de față e “trendy” să se facă strategii de vânzări încrucișate. Se “împachetează”, de exemplu, un credit cu o asigurare de viață și o pensie privată - precum o carte bună cu două proaste. Sau celor ce cumpără mâncare li se oferă vouchere la parfumuri. Oare de ce nu merg aceste strategii? Fiindcă e criză și se achiziționează, în special, bunuri de folosință imediată.

Asta cu precizarea că e pretențios să spunem că pe piață se vând, în prezent, produse, dăm impresia de abundență. De fapt, puținele mărfuri sunt asemănătoare până la identitate. În schimb, companiile consumă resurse imense pe marketing. Derulează campanii scumpe de promovare a produselor "noi", în speranța de a-și consolida identitatea de brand și de a se diferenția de ceilalți jucători din piață. Discursul de marketing a ajuns să înlocuiască aproape cu totul consistența produselor și serviciilor.

Și de ce nu sunt taxate minciunile de marketing? Fiindcă în loc să aibă cumpărătorii resurse cu ajutorul cărora să-și manifeste preferințele dintr-o varietate de bunuri, acestea le sunt luate de către politicieni cu taxe și impozite și redistribuite către clientela politică. Astfel dispare libertatea de a alege, în loc de 7-8 companii care se concurează pe un segment rămân două, deci, automat, varietatea de mărfuri se reduce și, după ce resursele sunt luate și distribuite prin raporturi de forță, se constată că discursul de marketing seamănă leit cu cel politic.

Așadar, cel care oferă resursele și le distribuie către marketing sau PR-istul politic e același. Se ajunge ca atât marketingul corporatist, cât și cel politic să profite de tarele democrației și să lucreze cu majorități. Ce poți să faci când vrei un produs mai bun (din discurs rezultă că așa e), dar când îl achiziționezi vezi că-i prost și n-ai de unde să faci rost de altul bun? În această situație, soluția e să nu-l mai cumperi deloc, ca să nu-i acorzi „recunoașterea” de marfă, și să nu uiți să spui vânzătorului că cel care merita să aibă respectiva denumire era produsul vândut în urmă cu 30 de ani. Iar în cazul politicienilor soluția e similară, să nu mergi la vot, pentru a nu-i oferi acestei clase legitimitate.

Atât marketingul corporatist, cât și politicul n-ar trebui să lucreze cu majorități simple, ci cu utilitatea marginală. Fiindcă popoarele sunt compuse din individualități, nu din soldați încolonați, ce formează armate. 

Iar tocmai pentru că vorbim de indivizi, liberi să aleagă, nu de o mulțime înregimentată, atât marketingul, cât și politicianul ar trebui taxați atunci când mint.