Autori

Acolo unde-s reglementări multe și stufoase sunt și complicații mari. Iar logica diverselor norme și a combinațiilor dintre ele nu e întotdeauna direct vizibilă. De aceea, am trăit multă vreme cu impresia că, atunci când cumperi o mașină de la cineva, adică la mâna a doua, iar proprietarul are asigurare de răspundere civilă auto (RCA) valabilă, poate să ți-o cedeze, incluzând în prețul mașinii partea de acoperire rămasă. Iar tu să preiei RCA-ul cu tot cu mașină, până expiră.

Tematica pusă pe tapet zilele acestea pare a fi alta, deși eterna și fascinanta noastră provocare e gestionarea lichidității. Nu discutăm aici de faptul că atunci când banca centrală cumpără valută pune lei pe piață și ia lichiditatea de acolo când vinde monedă străină, acest mecanism pare să-l fi înțeles aproape toți analiștii. Mai important este de văzut ce se întâmplă când lichiditatea nu e utilizată pentru a impulsiona creditului în domeniile direct productive, acela despre care Eugeniu Carada spunea că trebuie „să redea viață prin stimularea și înlesnirea tranzacțiilor private”. În acel caz, banii se duc spre piața imobiliară ca să profite de prețurile încă mici, dacă nu cumva se mărginesc să arbitreze diferențialul de dobândă.

Sunt un fan al lui Michel Houellebecq și de-abia aștept să citesc ultimul său roman, Serotonin. Până atunci, am aflat din presă că personajul principal al romanului ar fi un inginer agronom francez care scrie rapoarte pentru Ministerul Agriculturii de la Paris și urăște Uniunea Europeană și conceptul de free trade promovat de aceasta. Acum, acest ultraminirezumat a fost făcut de ziariști și nu am cum să bag mâna în foc pentru corectitudinea sa până nu pun mâna pe carte. Dar dacă așa stau lucrurile, atunci și Houellebecq pare a fi căzut pradă confuziei între ce se pretinde a fi UE și ce este de fapt.

ROBOR (Romanian Interbank Offered Rate) este ruda mai săracă a LIBOR (London Interbank Offered Rate) și EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate) din moment ce e folosită ca mijloc pentru a alimenta bugetul politizat al statului, prin intermediul taxei pe lăcomie. Și a fost considerată o mare victorie că respectiva taxă se va impune ca o marjă din activele băncilor doar dacă ROBOR depășește 2%, nu 1,5% - cum s-a vorbit inițial, adică cei care au negociat s-au bucurat că sunt mai puțin afectați de nivel, nu că taxa e arbitrară și băncile care stabilesc LIBOR și EURIBOR nu plătesc așa ceva.

Cu bune, cu rele, Bucureștiul continuă să se dezvolte. Sau mai bine zis - ca să evităm lipsa de precizie în limbaj - să se mărescă. Se extinde și ca suprafață, crește și ca efectiv al populației, în măsura în care statisticile nu vor dovedi, cumva, că mortalitatea e mai mare decât imigrația. O arată disperarea cu care posesorii mașinilor cu numere de București își văd ocupate locurile de parcare de autoturismele înmatriculate în Dolj, Gorj, Vrancea, Buzău, Constanța, Argeș sau Prahova.