În ultimii ani, asigurătorii cu prețuri mari la RCA, subsidiare locale ale unor grupuri financiare din Franța, Germania, Italia și Austria, au făcut mult tam-tam pe seama tarifelor practicate de competitori la polițele de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Au arătat cu degetul spre Astra și alți 2-3 asigurători și au afirmat tare și răspicat că aceste companii vând prea ieftin, că tarifele lor nu vor acoperi viitoarele daune, că nu sunt sustenabile.
Când acționarii au zis stop infuziilor de capital pentru acoperirea pierderilor provocate de RCA, în urmă cu 4-5 ani, subsidiarele străine au majorat puternic prețurile, care au ajuns să fie de 2-3 ori mai mari comparativ cu cel mic tarif din piață.
Astra și alți 2-3 asigurători au profitat de situație și și-au tras partea leului.
Clienții, peste patru milioane ca număr, au profitat și ei, doar nu erau proști să plătească dublu sau triplu din buzunarele lor pentru niște polițe care acopereau daunele provocate altora.
Care au fost efectele? Subscrierile asigurătorilor ieftini au crescut semnificativ și au început să urce în clasament.
Euroins, fostă Asitrans, era un asigurător care ocupa locul 20-25 în urmă cu vreo 10 ani. Acum e în top 10.
Astra, perla omului de afaceri Dan Grigore Adamescu, a devansat Omniasig și Allianz și s-a instalat pe primul loc în ierarhia unei piețe de circa două miliarde de euro anual. Allianz deținea șefia clasamentului de vreo 10 ani.
Generali și Uniqa au făcut loc în clasament societăților Carpatica Asig și City Insurance, niște neica nimeni în urmă cu 5 ani.
Euforia nu a durat mult și a venit nota de plată.
Astra a intrat în faliment și nici Carpatica Asig și Euroins nu se simt prea bine. Acționarii celor două companii trebuie să aducă capital suplimentar sau să caute investitori cu bani.
La City Insurance, situația pare calmă, dar să nu fie liniștea dinaintea furtunii.
Mă aflu în această perioadă, la fel ca o treime din clienții RCA, în situația să reînnoiesc polița pentru mașina personală.
Mai multe site-uri specializate mi-au afișat tarife cuprinse între 400 și 600 lei pentru un contract pe 12 luni. Cel mai ieftin preț îl are Euroins, cel mai scump mi-l oferă Groupama.
În anii precedenți, prețul RCA pentru mașina personală varia între 200 și 800 lei sau între 300 lei și 1.100 lei.
Cele mai mici prețuri erau la Astra, Carpatica, Euroins sau City, iar cele mai ridicate la Uniqa, Omniasig sau Allianz.
După ieșirea Astra din piață, asigurătorii scumpi au umblat la prețuri, le-au umanizat.
Stau și mă întreb: de ce nu au vândut mai ieftin în decembrie 2014 sau acum doi ani, cel puțin în cazul meu? Ce s-a schimbat atât de semnificativ în piață încât au ajuns în acest an să reducă prețurile, iar ecartul dintre tariful minim și cel maxim să coboare atât de mult?
Daunele pentru vătămări corporale și morale cresc de la an la an, costurile cu reparațiile în service-uri la fel pentru că parcul auto s-a schimbat și rablele s-au rărit, iar din cauza infrastructurii, care lasă de dorit, românii sunt campioni europeni la numărul de accidente rutiere.
Probabil că subsidiarele locale ale asigurătorilor străini au avut următoarea strategie: au mărit deliberat tarifele la RCA, au pierdut cotă de piață, dar și-au menținut indicatorii de solvabilitate și lichiditate.
În schimb, Astra și alți asigurători ieftini s-au dopat cu RCA, au crescut ca Prâslea din poveste, dar au intrat pe minus la lichiditate și solvabilitate și ASF a început să-i controleze în permanență, cerându-le capital.
În toată povestea RCA, un lucru mi se pare sigur: când ai capital suficient, așa cum se întâmplă în cazul subsidiarelor asigurătorilor străini, îți poți permite să pierzi cotă de piață un număr de ani și să împingi spre faliment, din cauza tarifelor prea mici, un asigurător controlat de un om de afaceri disperat să aibă o perlă mare și frumoasă, pe care și-a propus s-o vândă pe bani mulți unui investitor strain, așa cum se auzea în piață de mai mulți ani.
Adamescu, a cărui avere a fost estimată la peste 400 milioane de euro la finele anului 2014, a fost lacom și nu și-a calculat bine pașii, a crezut că va repeta scenariul Asiban, când francezii de la Groupama au plătit 350 milioane de euro în 2008 pentru a prelua integral asigurătorul român.
E adevărat, Asiban avea atunci altă situație financiară comparativ cu Astra în februarie 2014, când ASF a băgat-o în administrare specială pentru că avea nevoie de aproape 500 milioane de lei la capital, bani care trebuiau aduși în următoarele 12 luni.
În plus, criza financiară internațională nu venise, prețurile erau pe val, iar Lehman Brothers părea o bancă respectabilă.
Dacă o fi fost așa?
