În sfârșit, avem o lege a falimentului personal

scris 1 dec 2015

Izbăvire pentru datornici și răspundere pentru băncile care au alocat greșit capitalul. Doar o promulgare prezidențială și românii împovărați iremediabil de datorii vor putea ieși de sub incidența acestora fără a fi urmăriți pe vecie de creditori la toți angajatorii, controbăindu-li-se prin toate conturile.

Dreptul la o viață nouă li se va deschide celor care au greșit dramatic în trecut, nu înainte de momentul în care vor fi suportat deja trauma de a pierde casa pentru care s-au împrumutat și sumele aferente creditului plătite până în prezent.

Eliberați vor fi din sclavia băncilor care vor trebui să-și asume, la rândul lor, încredințarea nejudicioasă a capitalului. Nu triumfători cu capul sus - dar nici cocoșați de povara unor datorii imposibil de rambursat - se vor întoarce productivi în economia reală, pentru a fi de folos societății, când rămânând sub incidența creditului mai degrabă se vor fi dus la spitalul de psihiatrie sau, mai rău, către sinucidere.

Numită impropriu "a dării în plată", legea promovată de deputatul liberal Daniel Zamfir și inspirată de avocatul Gheorghe Piperea este, de fapt, adevărata lege a falimentului personal, una utilă și economică, spre deosebire de toate caricaturile legislative cu pretenții similare (legea din 2009 a deputatului Eugen Nicolăescu, "electorata" și ultimele proiecte privind insolvența persoanelor fizice) care nu ar fi fost decât "legi ale moratoriului personal".

Legea "dării în plată" este criticată acerb de bancheri ca fiind populistă și neeconomică, însă, aceasta se revendică de la capitalismul pur. Ar putea fi numită la fel de bine "legea împotriva baloanelor imobiliare" sau "legea creditării responsabile".

Are calitatea că atacă problema datoriilor rele la rădăcina ei: acolo unde se (acor)dă creditul, la banca ce deține pârghiile capitalului. Vezi domnule bancher cui dai credit și în ce cuantum pentru că s-ar putea să te trezești cu o mulțime de imobile devalorizate, dacă finanțezi achiziții la prețuri de bulă speculativă!, avertizează în subsidiar legea.

Cel mai mare defect al ei este că ajunge în România prea târziu. Ar fi fost indicat să o avem acum 10 ani. Acțiunea legii nu face minuni post-factum, deși expunerea de motive înfățișează problemele cu care se confruntă debitorii. Caracterul ei este preponderent preventiv.

Este sensul legii falimentului personal din America. Să responsabilizeze creditorul atunci când este tentat să împingă cât mai mult credit către jucătorii din economie. I-ai dat lui John 200.000 de dolari pentru achiziția acestei case? Chiar credeai că atâta face? Ia, dumneata, cheile pentru că piața s-a întors de-a-ndăratelea. Altădată să fii mai atent!

Este concluzia în SUA a 200 de ani de capitalism modern și a aproape unei alte sute de ani de creditare ipotecară. Aceea că, de vreme ce stimulentul pervers al acordării unor credite cât mai mari este la bancă, atunci riscul de colateral trebuie să fie tot acolo.

Debitorul ia cel mai mare risc, pe acela economic (de a prinde pe perioada rambursării două sau trei recesiuni, de a i se micșora salariul, ca firma care lucrează să dea faliment, ca meseria lui să fie la un moment dat mai puțin valorizată). Tot el este cel ce ia riscul de dobândă (de cele mai multe ori sunt variabile). Dacă este în monedă străină, atunci tot el este cel în sarcina căruia cade riscul valutar.

Instituția de credit, însă, este cea care trebuie să-și asume riscul de devalorizare a garanției, tocmai pentru ca înainte să aibă o abordare prudentă față de cuantumul în care acordă împrumutul. Sistemul bancar are capacitatea de creație monetară (în baza unor rezerve relativ mici) și de aceea și trebuie înfrânat să pompeze aberant credit.

Legea "dării în plată" corespunde în România acestui obiectiv al împiedicării creditării iresponsabile sau a creditării prădătoare (termeni născuți tot în America). Are și sens. De vină nu este cel care cere, ci acela care dă. El are în mână pârghiile capitalului, expertiza, alegerea evaluatorilor, responsabilitatea față de deponenți.

"Vrei să-ți dau 100.000 de euro ca să cumperi un apartament de două camere în Dristor? Du-te și te plimbă! Banii nu cresc în copaci! Înțelege-te cu vânzătorul pentru jumătate din sumă și apoi mai vorbim." Acesta era răspunsul corect al bancherilor pe care trebuiau să-l dea potențialilor debitori în perioada de bulă speculativă. Nu l-au dat. Băncile au preferat să umfle balonul rezidențial, să crească volumul creditelor, să lungească scadențele (funcția exponențială începe să lucreze devastator din anii 25-26), să devină "sistemice", iar șefii lor să se umple de bonusuri.

Legea nu este socială, a spus adevărul, la dezbaterile din Comisia Juridică a Camerei Deputaților, inițiatorul ei. A fost rumoare în sala "Mihai Viteazul" a Palatului Parlamentului. Au sărit reprezentanții lobby-ului bancar: "Ați auzit ce a zis! Că nu e lege socială! Recunoaște că nu e lege socială!" Așa este, deștepților! Chiar nu este o lege socială. Este o lege a capitalismului.

Răspundere! Dacă debitorul își acceptă falimentul și părăsește casa în care trăia, cu siguranță o face ca durere. Și chiar cu umilința unui falit. De ce băncile să nu accepte la fel răspunderea pentru că au dat credite proaste? Nu așa zice capitalismul?

Falimentul este cura aplicată de legile capitalului la boala datoriilor nesustenabile. Este dureros, dar este modalitatea prin care-l taie de la frâiele capitalului pe cel care a luat decizii greșite în trecut. Duce pierderile acolo unde au fost făcute (înainte de a se împrăștia în societate) și îi dă șansa unui nou început (chiar dacă de la niveluri mai joase) datornicului care a sucombat sub povara împrumutului.

Legea falimentului personal (zisă a "dării în plată") este și sub acest aspect bună pentru societatea românească răvășită de 7 ani de implozie a creditului. Cangrena financiară ar fi trebuit îndepărtată mai demult, iar creditele să nu fie târâite agonizant prin economie, contaminând și alți actori economici la început puțin expuși.

Bolovanii speculei imobiliare de la jumătatea deceniului trecut nu pot fi cărați la nesfârșit, zăgaz în fluența noii economii. Falimentul personal pune punct acestui peisaj de carieră cu ocnași. Pierderile se duc acolo unde au apărut: la băncile care au finanțat iresponsabil balonul rezidențial.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
darea in plata
lege
faliment
faliment personal
datorii
credit
banci
implozia creditului