Distribuitorii preferă autostrada monopolului legal

scris 27 mar 2017

"Imaginați-vă o autostradă care să lege orașele A și B. Ați mai văzut dumneavoastră, undeva în lume, să existe încă o autostradă, care să lege aceleași orașe, A și B?", este metafora cu care șeful ENEL Georgios Stassis și-a ilustrat argumentul împotriva liberalizării pieței distribuției de energie electrică.

Metafora este inspirată, însă mi-e teamă că, dând curs acestui exercițiu de imaginație, concluziile la care ajungem sunt total diferite de cele ale country managerului Enel. Pentru a o completa, să presupunem că pentru a ajunge de la A la B va trebui să conducem nu numai pe autostradă, ci și pe drumuri naționale sau județene, după cum curentul nu ajunge în casele oamenilor numai prin intermediul rețelelor de înaltă tensiune, ci și prin intermediul celor de medie și joasă tensiune. După cum știe orice șofer care-și face un traseu, Google Maps sau Waze îți oferă între A și B mai multe trasee alternative, iar în multe cazuri cel care folosește autostrada nu este cel mai scurt, chiar dacă uneori este cel mai rapid. În plus, monitorizarea în timp real a traficului face deseori ca traseul care ocolește autostrada să fie mai atractiv. Din diverse motive: lucrări de reparații pe autostradă, accidente etc. Ca să nu mai vorbim de costul cu carburanții! Traseele care ocolesc autostrada au avantajul că pot fi nu numai mai scurte (chiar dacă prezintă un dezavantaj în ceea ce privește durata călătoriei), ci și mai ieftine. Șoferul are libertatea de a efectua un calcul cost-beneficiu și de a-și alege traseul, clientul unei companii de electricitate, nu.

În plus, metafora șefului Enel ar trebui completată. Imaginați-vă că operatorul capturează reglementatorul (ANRE) care interzice orice altă concurență și impune o taxă de autostradă (echivalentul tarifelor de transport, distribuție și servicii de sistem din factura la electricitate) egală, dacă nu și mai mare, cu prețul pe care îl plătiți pe carburantul necesar parcurgerii distanței dintre A și B (tariful de furnizare). Iar statul vă obligă ca musai să alegeți traseul cu autostrada. Vă aflați în situația de a fi prizonierul operatorului autostrăzii, puteți alimenta de la ce benzinărie vreți (să vă alegeți furnizorul), însă taxa de autostradă trebuie să i-o plătiți “monopolistului”, vreți nu vreți. În plus, în mare parte, costurile cu “prelungirea” autostrăzii, cu construcția de noi sectoare, sunt transferatelocuitorilor din zonele pe unde va trece aceasta, și nu finanțate de operator.

Credeți că dacă taxa de autostradă ar fi mai mare decât costul cu carburantul nu s-ar găsi vreun investitor care să construiască un drum, chiar dacă nu autostradă, paralel cu aceasta, între A și B? Pe o piață liberă, sigur ar exploata cineva această oportunitate, dat fiind progresul tehnologic înregistrat în ultimul secol. Numai că, la fel ca în cazul electricității, și în cazul infrastructurii rutiere, avem de-a face cu un monopol legal impus de stat. Aceasta este și capcana metaforei propuse de Stassis: compară un monopol legal cu un alt monopol legal, ambele impuse de stat. Din fericire pentru șoferi, monopolul legal impus de stat în cazul drumurilor este cumva diluat de faptul că mai multe entități, chiar dacă tot de stat (administrațiile locale), pot construi și opera drumuri județene, comunale, ceea ce creează o concurență marii infrastructuri.

“Specialiștii” susțin însă că situația din domeniul distribuției de electricitate este specială, ea reprezentând un monopol natural: este ineficient să existe 2 rețele de infrastructură! Realitatea din teren îi contrazice: există cel puțin o companie (RCS-RDS) care crede că nu este ineficient să construiască o rețea de distribuție paralelă. Poate avea sau nu dreptate, ea își asumă riscul! Oricum, noțiunea de “monopol natural” este relativă, majoritatea “monopolurilor naturale” din secolul al XIX-lea nu mai există astăzi, ele fiind dărâmate de evoluția tehnologică, care a ieftinit costul proiectelor alternative. Singurele monopoluri “naturale” care au rezistat sunt cele transformate de stat în “monopoluri legale”. Ceea ce ar vrea și șeful Enel, dar și șefii celorlalți distribuitori să facă statul român în prezent: să le acorde un statut de monopol “legal” care să le protejeze veniturile de potențialii competitori care ar putea să apară, ca nou intrați pe piață.

Dacă lumea evolua după logica distribuitorilor, în prezent nici măcar nu am fi avut autostradă între A și B, dacă aveam deja o cale ferată între cele două localități. Investiția în autostradă ar fi fost “prea scumpă”: călătorii și comercianții aveau la îndemână transportul feroviar. Iar cel mai bun exemplu de investiție “ineficientă” (în interpretarea distribuitorilor) ar fi internetul: ce nevoie aveam de el, dacă mail-urile puteau fi distribuite de Poșta Română (că firmele de curierat privat ar fi fost “ineficiente” din start)?

viewscnt
Afla mai multe despre
enel
distribuitori
electricitate