Ca să vedem că statul român în ansamblu e hedonist, e de ajuns să ne uităm la cum cheltuie banii pe care îi ia din ce producem și ce avem noi prin taxe.
Aici urmează dovada, partea tehnică, unde urmărim pe cifre, cum împarte banii din buget. La șapte luni din 2025, statul român a cheltuit în total 447,2 miliarde lei, echivalent cu 23,6% din PIB (23,6% din PIB-ul tău a fost de fapt statul).
Cea mai mare parte revine asistenței sociale (pensii și alte asistări), 33% din total. Urmează cheltuielile de personal, adică salariile din sectorul public, cu 22,3% din total. Împreună, acestea două depășesc jumătate din cheltuielile bugetare, și ne putem opri un pic pentru a înțelege dimensiunea lucrurilor. Dar cheltuielile de funcționare strict a statului nu se opresc aici.
A treia categorie, și mărul discordiei, sunt bunurile și serviciile achiziționate de stat, care mai adaugă 12% și “investițiile”, cu 7,2% din total.
Teoria ar fi că s-a ajuns în timp ca guvernele să ocupe jumătate din buget cu cheltuieli fixe (salarii și pensii), ca să fie votate, ca să le stea în pix tocmai aceste tipuri de cheltuieli.
De ce? De ele se bucură tot hedonist partea mai “norocoasă” a economiei, o rudă, o relație, un “lobby”. Interpuși, creditori ai candidaților la putere, amante, copii. În această zonă, a banilor “liberi” se întâmplă jaful.
Ca să explic titlul, orice ieșire din tunel ar visa președintele, și oricât de tare își arcuiește premierul sprâncenele, afară de tunelul carpian, amorțirea degetelor acestor mâini, nimic nu va schimba situația mare, de fond.
Te poate întreba cineva, dom’ne, ce e de făcut? Care e soluția? Adevărul crud e că nu există soluție. Ai putea-o găsi la instituțiile de control.
Nu, ele sunt subordonate unor structuri mai mari din stat și activitatea lor depinde de bugetul de salarii, în mare parte.
Să fie idealism pe undeva, la funcționarul onest? Dacă a existat, a murit și el cu primul coleg care și-a luat vilă la munte de pe același post cu același salariu ca al lui, doar pentru că a semnat un contract curios și iată că nu i-a făcut nimeni nimic.
La procuratură? Șefa CSM cerea recent public bani de la buget (salarii mai mari, pensii speciale etc.) ca nu cumva colegii ei să nu alunece în alte păcate.
Peste toate acestea, răul mai mare este că pentru aceste cheltuieli nu le mai ajung banii luați din economie cu taxe. Statul a ieșit să se împrumute ca să aibă ce cheltui cum v-am descris mai sus.
Lăsând la o parte mărimea datoriei publice, care e obscenă pentru o țară ca România în sumă nominală, în jurul a două bugete anuale.
Dobânzile plătite pentru datoria publică au crescut cu 45% față de anul trecut, ajungând la 7,1% din totalul bugetului. Sunt cât “investițiile”.
