Nu aș fi scris acest articol dacă, la hipermarket, nu mi-ar fi sărit în ochi inscripția de pe un pachet cu jumări (ați citit bine, jumări): „Nu conține gluten”. Sau, într-un alt magazin, „Profită de ofertă… și cumpără online lapte de… fără gluten” Am râs. Au porcul și vaca gluten? Sau or fi jumări din înlocuitor sintetic de porc și lapte din distilat de cereale? Cine mama dracului își poate închipui o vacă (sau un porc) cu gluten, deși, săracii, consumă la greu cereale? De ce e nevoie de o astfel de precizare? După câteva secunde, m-am lămurit. Inscripția era la mișto. Un soi de cârlig pentru publicul ignorant. Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandaxia e gata; ei! și după aia, din fandaxie cade în ipohondrie. (I.L.Caragiale – Conu Leonida față cu reacțiunea) Mai ales dacă citește texte „medicale” de pe net. Un artificiu ilogic la care pune botul, fără să cugete mai departe. Concluzia? N-are gluten. Deci e bun. Să cumpărăm.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Nu cu mult înainte, căutând un substitut vegetal de brânză (pentru o persoană alergică la lapte), am găsit ce căutam. Scump, dar deh, bine că era. Și, de curiozitate, am citit ce scria pe cutie. Că e gustos, că are un gust echilibrat, că e pentru alergici, că îl are pe vino-ncoa. Și, într-un oval bine încadrat, publicitarul a scris: „Pentru văcuțe fericite”. Și iar am căzut pe gânduri. Oare ce vrea să spună mesajul? Acum era mai complicat, întrucât brânza vegetală nu e nici pentru și nici nu face apel la vaci. Deci?
Și scremându-mi mintea, mi-a gat în gând ideea: vacile nu mai sunt mulse de oamenii haini și sunt fericite. Nimeni nu le mai fură laptele prețios, fabricat cu efortul neîntrerupt al păscutului. Foarte frumos, nu-i așa? Deci văcuțe fericite. Da, dar e total fals. Orice țăran, orice fermier, orice zootehnist sau orice tip trecut binișor de 50 de ani știe că, dacă nu e mulsă seara, vaca, săraca, crapă și moare. Așadar e musai s-o mugi ca vaca să fie fericită. Ghinion.
Am râs și am pus-o la colecția de absurdități alimentare. Dar n-a trecut mult și m-am întâlnit pe net cu o reclamă dedicată naturii profunde. Într-o imagine elocventă și înduioșătoare, un arici îi sfătuia pe măturători să nu îndepărteze frunzele moarte, pentru că, putrezind pe pământ, ele vor îmbogăți solul. Un mesaj motivațional și natural, nu-i așa? Așa e, doar dacă nu ne obosim să gândim cu o mutare mai departe, ca la șah. Am să vă pun o întrebare: ați văzut vreodată mașinile de salubritate strângând frunze în pădure, în luminișuri, în Deltă și pe câmp? N-ați văzut. Hai să ne întoarcem ochi rotunzi de mirare către orașe. Ce anume îngrașă frunzele? Asfaltul? Trotuarul? Dimpotrivă, pe ciment se răspândesc și se împut reziduurile inutile. Iată încă o comunicare de dragul comunicării, care duce de nas niște naivi.
Or, eu nu cred că emitenții, publicitarii, copywriterii sunt atât de proști. Înclin să cred că sunt numai ipocriți, din dorința de a agăța publicul care să le scoată la lumină contribuția. Nu mai pomenesc anunțurile că vom mânca larve, că, poate ar trebui să pomenesc salvarea planetei cu prețul vacilor. Această amenințare cu viermi e din cealaltă partidă. Absurdul nu are limite, dacă e să câștige adepți. Dar hai să ajung la ce m-a cam durut, că, așa cum zicea diriginta mea, mi-am făcut o cruce mare, că e dracu’ bătrân.
În vara asta, prietenul meu Marius Chivu s-a întors din Maroc, unde s-a documentat pentru o carte de călătorie, pe care o puteți găsi, deja, în librării. Cum șade bine călătorului, a adus de acolo mici cadouri/suveniruri. Printre ele, un pachet de țigări. Eram doi fumători la masă. Cei doi preasupuși ai sănătății tabagice europene au salivat instantaneu. Numai noi, vicioșii, știm că tutunul oriental e ca basmele orientale: plin de mister și savoare. (Fumătorii vor înțelege imediat ce spun, ceilalți nici nu-și pot imagina.) Nu dau aici marca, dar vă rog să mă credeți pe cuvânt: așa un fum moale, unduios și gustos n-am mai tras în piept de un deceniu.
După ce am tot cârcotit, pufăind, pe seama Uniunii Europene, care, pentru că ne vrea binele, ne ia plăcerea, Marius, cu un zâmbet șiret în colțul gurii, ne-a îndemnat să vedem, cine e fabricantul. Probabil vreo fabrică locală, am pariat. Și am pierdut. Țigările erau fabricate în Elveția, dar exclusiv pentru Maroc. Prețul lor, exprimat în monedă europeană, era de un euro. Așadar, nu e nici așa greu și nici scump, iar dacă tocmai o țară străină de tradiția tabacului poate, asta înseamnă că toți pot. Dar și câtă ipocrizie, la pachet! În numele binelui general, statele europene „luptă” cu fumatul, extrag savoarea și parfumul tutunului, însă îl impozitează de-i merg fulgii. Iar banii din taxe sunt bani frumoși și grei.
Mai răsfirați, ipocriților, că faceți averi din plămânii noștri! De altfel, poliția spune negru pe alb că supraimpozitarea acestui obicei a dus la o creștere fulminantă a contrabandei. Asta nu mă miră. Orice economist mediocru ar fi în stare să explice de ce o taxă sau o interdicție duc automat către piața neagră.
Dar câte dintre reclamele sau acțiunile propagandiste care ne iau de cap nu ne iau și de proști? „Sumedenie, domnule!”, ar spune conu’ Leonida. Cu asta vreau să spun un lucru mai puțin vesel decât articolul de mai sus. În epoca modernă a comunicării și informației, lupta se dă pentru cucerirea unui public gata de acțiune, indiferent de consecințele partizanatului. Iar lucrul sacrificat pentru un astfel de scop e însuși adevărul, ori spiritul critic, într-un cuvânt, informația. Cel mai bun exemplu e conflictul din Orientul apropiat. Lupta s-o fi dând pe teren, dar ce se întâmplă major e în afara teatrului de război. În „informațiile” care culeg lacrimi sau indignare. Marea neliniște e că nu mai poți deosebi adevărul de minciună, nimeni ne se mai leagă la cap cu șarada asta, poate și de frică. Nu cumva să intre în vizorul taberei adverse. Dar nu despre oamenii cât de cât cinstiți e vorba aici, ci despre asaltul falsurilor de tot soiul care n-au nici o problemă legată de conștiință sau principii.
Nu vreau să ajung la miezul tragediei. Ar fi ipocrit și aș avea toate șansele să mă bazez în opinii pe propagandă. Tot ce vreau să spun e că, dacă nu verificăm la sânge orice ciozvârtă informațională, avem toate șansele să fim duși de nas. Partea rea e că viața trece pe lângă noi, netulburată, la braț cu minciuna sau infamia. Și nimeni nu ți-o va da înapoi.
Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole
