Poetu’

Poetu’
scris 29 dec 2020

Fragment din romanul Xanax, scris de mult regretatul nostru coleg Liviu Iancu. Dumnezeu să-l odihnească-n pace! “Poate că sensul vieții nu e nimic mai mult decât să te bucuri până la ultima suflare de tot ce ți-a dat Dumnezeu, chiar dacă uneori e al dracului de puțin” (Liviu Iancu)

“-Dacă-l prind pe Poet pe lumea ailaltă, îl joc în picioare. Ne-a lăsat singuri când aveam mai mare nevoie de el! a mârâit Costel și a tras o rafală de flegme pe asfalt, ca în vremurile bune.
L-am găsit pe Poet întins pe pat, slab ca o fantomă. Un bandaj enorm îi acoperea gâtul, unde fusese operat cu puțin timp în urmă. Arăta epuizat, dar, într-un fel, parcă mai limpede la față decât oricând.

-Ei, ce ziceți, nu e mai bine așa, fără băutură?
-Nu, băieți, e mult mai rău, a recunoscut Poetul.

Xanax CITEȘTE ȘI Xanax

Am mai vorbit puțin, mai mult eu, și i-am dat o carte.
-Ce e asta? m-a întrebat.
-Am găsit cartea despre care mi-ați povestit pe vremuri, cu femeia care vindea cuvintele alea cu care-i vindeca pe oameni. A fost tradusă și în română. Poate găsiți și dumneavoastră cuvântul care să vă facă bine.
-Liviu, eu știu acum cuvântul ăla, doar că l-am aflat prea târziu.
-Care e?
-Acum nu mai contează.

(…) Știam că n-am să-l mai văd niciodată, dar nu simțeam nimic. Ca atunci când faci accident de mașină și zaci, tăcut și senin, între fiarele contorsionate, deși ai jumătate de corp strivit.
-Liviu, îmi permiți să-ți dau un sfat? a șoptit Poetul când tocmai deschiseserăm ușa să ieșim. Ai tendința să judeci oamenii. Dar dacă tot o faci, judecă-i după cum sunt ei, nu după cum ești tu!
-Vă mulțumesc, am bâguit eu. O să țin cont.
-Sau știi ce? Mai bine nu-i judeca deloc!

Prințul are mereu mâinile calde CITEȘTE ȘI Prințul are mereu mâinile calde

Am închis ușa și nu l-am mai văzut de atunci. S-a stins peste câteva săptămâni. N-am fost la înmormântare pentru că voiam să mi-l amintesc viu. Costel nu m-a iertat niciodată pentru că am insistat să nu ne ducem.
-Prietenii nu se lasă niciodată la greu. Noi l-am părăsit nu la greu, ci la cel mai greu posibil, îmi reproșa el.
Fusesem laș. Îmi căutasem scuze ca de atâtea și atâtea ori în viață. După moartea lui, ceva se defectase definitiv în sufletul meu, ca atunci când scoți o piesă importantă din motorul unei mașini. Chiar dacă merge în continuare, o simți că nu mai funcționează ca înainte: mănâncă mult ulei și dă rateuri.
După un an m-am întâlnit pe stradă cu Doamna. Albise și arăta ca un bec ars.
-La o zi sau două după ce l-ați vizitat, mi-a lăsat un bilet pentru tine. Îl port în geantă de-atunci. Nu știu de ce nu te-am sunat…

Mi-a dat o foaie mică și mototolită, ca un bilet de autobuz pe care-l uiți în pantalonii băgați la mașina de spălat. Erau trei rânduri scurte: “IUBIRE e cuvântul. E valabil pentru toată lumea. Nu există altul.”

Cel mai bun condei al redacției noastre ne-a părăsit. Dumnezeu să te odihnească, Liviu Iancu! CITEȘTE ȘI Cel mai bun condei al redacției noastre ne-a părăsit. Dumnezeu să te odihnească, Liviu Iancu!

 

viewscnt
Afla mai multe despre
liviu iancu
poetu