Soluția pentru România - TVA ca-n America

scris 4 feb 2020

Le e mai bine popoarelor din Africa și Asia după primăvara arabă? Dar presei românești după eliminarea mogulilor? Simt prosperitatea negrii din Zimbabwe și din Africa de Sud după renunțarea la apartheid? Păi, dacă națiunile sau categoriile exemplificate nu se bucură de o soartă mai bună înseamnă că avea dreptate Gustave Le Bon.

Ajutate sau nu din afară, mulțimile acționează precum microbii asupra cadavrelor. Când edificiul unei civilizații e putred, ele conduc la năruirea lui. Astfel au dispărut dictatorii, mogulii ori cei care practicau segregația rasială. Problema e însă că civilizațiile sunt create și îndrumate de o mică elită intelectuală, niciodată de către mase, ce au o forță exclusiv distructivă, amintește Le Bon. Iar arabii, negrii sau ziariștii n-o duc mai bine, fiindcă, după ce masele au demolat, elitele fie n-au existat, fie n-au fost lăsate de junte să reconstruiască.

Ele trebuiau să pună la punct un set de principii, care, urmărite transparent, i-ar fi permis societății să ajungă la stabilitate. Dar, fără ca elitele intelectuale să fie propulsate în prim plan, oamenii s-au apucat să migreze spre societăți și zone stabile.

Antiselecția care îmbogățește șmecherii nu e capitalism CITEȘTE ȘI Antiselecția care îmbogățește șmecherii nu e capitalism

Așa au făcut românii. Mulțimea a dărâmat, elita n-a adus stabilitatea, și așa cum au plecat recent arabii spre Europa, la fel au făcut-o înaintea lor ardelenii ce au ajuns în Statele Unite la începutul secolului XX în căutarea unei societăți robuste. După înlăturarea lui Ceaușescu, românii au migrat în străinătate sau la București, și în împrejurimile sale (populația din fosta comună Voluntari, de exemplu, s-a dublat) pentru a obține stabilitate și a beneficia de infrastructură superioară. Ca să conchidem, totul se reduce la o chestiune de educație, ce constituie apanajul elitelor. Masele doar distrug! 

Și totuși discuția de până acum e destul de generalistă. Haideți s-o adaptăm mai bine la realitatea românească, unde DNA se luptă cu corupția. Dar, asta, din păcate, fără să se schimbe legislația făcută cu dedicație. Care nu încurajează bunăstarea, ci doar conservă o anumită formă de putere. 

Eșicherul politico-economic a fost “curățat”, dar în loc a rămas o mare criză de idei. Nimeni nu e în stare să pună la punct o abordare coerentă pe termen mai lung, ci se operează numai cu scenarii de avarie.

Iar acest mod de administrare, fără orizont, provoacă schisme sociale. Stare la care s-a ajuns - reiterez - pentru că nu s-a schimbat legislația, dar s-a cedat puterea unei anumite pături, care se ocupă de pedepsirea neregulilor anterioare.

Și de ce nu se modifică legislația? Fiindcă asta le permite procurorilor și magistraților, cu sprijinul structurilor de forță, să dețină discreționar puterea, chiar dacă o fac într-un mod steril, care nu permite să se creeze nimic, ci doar să se distrugă. Practic, sistemul socio-economic se zbate, în prezent, între dorința unei schimbări reale la nivelul populației și incapacitatea conducătorilor de a converge spre acest scop din punct de vedere instituțional.

Și dacă acum asistăm la o alocare mai proastă a resurselor decât pe vremea blamaților politicieni corupți și a mogulilor, o astfel de stare ar fi tolerabilă numai în situația în care se întrevede un orizont. În caz contrar, ea rămâne doar blamabilă.

Cu alte cuvinte, observăm din nou că după ce am demolat n-am pus nimic în loc, ba chiar e mai rău ca înainte, deoarece lipsesc perspectivele. Conducătorii orbecăie. Iar în condițiile actuale, în care nu ne e permis să ne gândim vreo secundă la “beneficiile” unei dictaturi, singura soluție ce respectă normele europene, și îmbină aspectele democrației cu conducerea unitară, ar fi regalitatea, pentru ca dacă ne uităm în statele europene ce au așa ceva există ceva mai multă stabilitate și clasa politică a putut fi formatată pe un astfel de suport.

La fel de important este însă care-i prețul plătit pentru deținerea discreționară a puterii, într-un mod steril, care nu permite să se creeze nimic? Din cât de puțin capitalism aveam am rămas cu mai deloc. Expunerea sistemului bancar pe sectorul de stat e de patru ori peste cea dinaintea crizei sau creditul guvernamental e de șapte ori mai mare decât în 2008. Economia nu generează suficient business și din cauza asta se reduce numărul de bănci, iar companiile ceva mai zdravene stau cu banii în depozite bancare, în loc să-i bage în afaceri.

Dar poate că problematica ar trebui analizată dintr-o perspectivă nouă. Germania practică o taxă pe valoarea adăugată în cotă standard dublă cât clasica zeciuală sau dijmă, chiar și în anii când are excedent bugetar. De ce face asta?

“Locomotiva” UE nu are piețe la fel de dezvoltate și la fel de multe capitaluri precum Statele Unite, pe care vor să le ajungă din urmă, și atunci își reprimă - prin intermediul taxării - consumul, ca să acumuleze resurse.

Statul german nu își constrânge cetățenii să se abțină de la mâncare, pentru că acolo TVA e foarte scăzută, însă îi obligă să se restrângă de la celelalte cheltuieli ca să poată capitaliza și să exporte pe alte piețe.

Dacă ne gândim bine cam așa proceda și România pe timpul lui Ceaușescu, când acesta a dorit rambursarea accelerată și în totalitate a datoriei externe, și pe acest model merge și Rusia. Practic, Uniunea Europeană conservă un model de administrare socialist, bazat pe restrângerea cererii agregate și pe filosofia că nu e neapărat nevoie să îți dezvolți piețele ca să creezi capital.

De aceea, țările UE practică rate mari de TVA. Spre deosebire de SUA, unde impozitul pe consum fie e redus, fie lipsește - în funcție de stat.

România, chiar și după revenirea la nivelul de TVA dinainte de criză, are o cotă standard similară cu aceea din Germania, ceea ce înseamnă că reprimă consumul. E drept că pe fondul unei productivități scăzute.

Da, numai că în contextul în care nu stimulează piețele și capitalurile, nici nu poate spera la o creștere a productivității. Iar la noi, guvernele în loc să capitalizaze precum nemții sau danezii mai au și obiceiul să cheltuiască prostește.

De aceea, modelul sănătos de dezvoltare, care trebuie să fie adoptat și de România, e cel american, cu piețe și capitaluri, nu cel din Germania, care se bazează pe capitalizarea forțată și impresia că economia e mereu pe picior de război. Pe americani nu-i deranjează un nivel al economiei subterane de 15% și nici noi n-ar trebui să ne încurcăm în asta. Mai ales că TVA este mare, dar încasarea ei e mai mult un moft.

Dacă vrem să schimbăm paradigma și să trecem de la reprimarea unui consum dependent de importuri la realizarea unei producții interne de bunuri - încurajată de investiții și piețe - cu TVA e bine să începem. Motiv pentru care cota standard nu e nevoie doar să se înjumătățească, ca să ajungă la nivel de zeciuială, ci la cât era impozitul pe circulația mărfurilor - ICM - dacă tot am pomenit de Ceaușescu: 3%. La început dependența de importurile comunitare - germane și tributare celor nemțești, precum poloneze, maghiare și cehe - va duce la inflamarea prețurilor, dar, ulterior, investițiile vor regla contextul economic și vom produce și noi bunurile de bază pe care acum le luăm din afară. Ba mai mult, vom exporta doar ceea ce este cu adevărat profitabil și restul va rămâne aici.

Ca să înțelegem cum stau lucrurile, românii s-au aliniat la prețul internațional al materiilor prime, la reglementările comunitare, la taxare, ceea ce s-a produs în special monetarist, pe baza recomandărilor keynesiene ale FMI de reprimare a cererii agregate, prin controlul salariilor și prețurilor, ca pe timp de război. După care “asaltul” DNA asupra economiei cu suportul aferent “de forță”  a mărit gradul de agresiune, până când economia de piață a devenit o specie pe cale de dispariție și se vede că nu există suficiente bănci de stat ca să poată fi naționalizate cele care au căzut victime luptei cu capitalismul.

Așadar, remediul este reducerea TVA, la nivelul ICM, aproape de zero, ca în Statele Unite. Ca să acumulăm capital, menit să genereze productivitate, venituri private și consum intern. Nu să urmărim realizarea unei creșteri economice, care ne sărăcește împreună cu deficitele și datoria ce o însoțesc. Fondurile europene se pot confunda cu investițiile străine, dar nu-s exact același lucru, deoarece, uneori, urmăresc interesul celui ce le acordă și nu în ultimul rând investițiile private știu cel mai bine ce-și doresc, spre deosebire de alocările publice. TVA constituie o barieră pentru un nivel ridicat al prețurilor, le oprește din ascensiune, dar scopul nu trebuie să fie monetar-fiscal, de a controla cererea agregată și de a ne capitaliza forțat prin intermediul statului, ci ținta, idealul, este de a te dezvolta pe seama relațiilor de piață, iar cu ajutorul libertății economice, nu a reprimării ei, să se majoreze capitalul și baza de impunere

viewscnt
Afla mai multe despre
tva
economie