Statul împarte pâine și circ în arena bancară. Ave, Tudose, morituri te salutant!

scris 31 aug 2017

Premierul se luptă eroic cu băncile! Guvernul înfige încă o suliță în mușchii monstrului bancar! Poporul se înfierbântă și indică satisfăcut, cu degetul mare, că-și dorește ca bestia să fie omorâtă sau măcar scurtată de ceva organe în arena politică.

Panem et circences! De peste 2000 de ani, cea mai bună rețetă de distras atenția și împăcat plebeii nemulțumiți. Și fără să fi citit satirele lui Juvenal despre perioada de decadență a Romei republicane, politicienii români se descurcă din instinct, la fel ca înaintași din toate țările și timpurile, să arunce poporului paliative aducătoare de satisfacție viscerală imediată, să ofere diversiune în loc de politici  publice sănătoase.

Iar circul unei lupte cu băncile este o delicatesă! Teribil de riscantă, nu o bagi în program decât în caz de nevoie acută. Când situația statului s-a împuțit atât de rău, încât trebuie să apelezi la artilera grea, să-ți arunci în arenă chiar partenerul de care te-ai folosit pentru taxarea sau, după caz, mituirea poporului, împotriva căruia poți direcționa și agrava resentimentele deja existente ale turmei de votanți.

“Eu te-am făcut ce ești, eu te omor!” O deschidere imperială eroică pentru spectacol, la care mai potriviți să răspundă “Ave, Tudose, cei pe cale să moară te salută!” sunt plebeii din tribune decât gladiatorii îndoielnici din arenă.

În lupta cu bancherii, Cezarul dâmbovițean oferă proba autenticității chiar prin exemplu personal și implicare curajoasă directă! A refuzat să-și deschidă cont bancar, alegând să-și primească salariul de bugetar cash și oferind publicului o explicație dură a preferinței pentru plata la plic: “banca te fură!” Și nu numai că te fură, probabil prin comisioane aplicate clienților, dar refuză să facă profit! Pentru șeful Guvernului, care altfel păstorește companii de stat cu tradiții glorioase de pierderi perpetue precum și un buget public cu deficit etern, aceasta este o dovadă fie a intenției de evaziune – motiv pentru care Fiscul a fost trimis în controale la potențialii infractori, fie a lipsei de solvabilitate – variantă care l-a făcut să avertizeze populația că economiile sale ar putea să nu fie în siguranță la băncile lipsite de profit.

Descoperire șocantă! Premierul a găsit “randament” în sistemul public de pensii! CITEȘTE ȘI Descoperire șocantă! Premierul a găsit “randament” în sistemul public de pensii!

Refuzul premierului de a intra personal în orice tranzacție cu “hoțul” este înduioșător. Păi, bine, șefu’, dacă băncile sunt și hoațe și insolvabile, de nici salariul nu-ți vine să li-l dai pe mână câteva minute, până-l scoți cash de la bancomat, pe noi, ceilalți, de ce ne obligi să lucrăm cu ele? De ce este orice firmă obligată să aibă cont? De ce nu poate face tranzacții decât intermediate de cei pe care tu îi consideri insolvabili? De ce a impus Guvernul limite la tranzacțiile în numerar chiar și între persoane fizice? De ce orice mămăiță de la țară, care nu a avut vreodată nevoie de cont bancar, este obligată să-și deschidă unul și să suporte comisioane dacă vrea să vândă o bucată de pământ sau alt bun care depășește valoarea permisă a fi tranzacționată în afara sistemului bancar? Ca să fii tu sigur că încasezi impozite fără bătaie de cap, fără reformă în administrația fiscală?

De ce le dai “hoților”, cum îi consideri, business prin efectul legii, forțând să le devină clienți oameni și firme care ar găsi oricum în mod firesc suficiente motive să lucreze cu băncile sau să facă plăți electronice, în secolul XXI, fără a trăi cu impresia că o fac din obligație legală? De ce pui banii contribuabililor la bătaie pentru a garanta, mai mult decât orice stat european, credite bancare în programe gen Prima Casă, Prima Mașină, Prima Chirie, etc, care ajung să reprezinte o parte importantă din activitatea băncilor și o piedică în calea scăderii prețurilor imobiliare, folositoare și acelorași bănci?

De ce i-ați transformat și într-un fel de “agenți ai Fiscului”, pentru urmărirea celorlalți contribuabili, chiar pe cei bănuiți acum că ar fi fruntași la evaziune? De ce îi faci acum “hoți” tocmai pe cei pe care i-ai desemnat parteneri în creșterea colectării de taxe și în distribuirea categoriilor mai sofisticate financiar de pomeni electorale? Cum de ajungi obligat să te conformezi tendințelor internaționale, transpunând și la noi prevederi care permit salvarea băncilor din banii unor deponenți, perpetuând hazardul moral într-o industrie căreia chiar tu îi garantezi, prin lege, că este to big to fail?

Iar dacă ai avut brusc revelația că “partenerul” de control fiscal și politici sociale e neserios, de ce nu elimini tocmai aceste relații de dependență stat-bănci, făcute adesea în dauna dreptului de proprietate, a celui la viață privată și a liberei asocieri între oameni? De ce menții aceste aberații, doar pentru că altfel ești incapabil să-ți colectezi taxele de la cetățenii nemulțumiți?

De ce alegi, în schimb, să-ți pedepsești demonstrativ “partenerul”, când crezi că n-a mai cotizat suficient pentru a-ți acoperi deficitele create de politicile tale, tot prin abuzuri fiscale, de data aceasta îndreptate împotriva lui? Cum îți închipui că, oricât de antipatice le-ar fi devenit băncile, alți oameni de afaceri sau contribuabili îți vor aplauda măsurile fără să-și închipuie că mâine poți da peste cap principii și reguli fiscale și în domeniul lor, dacă mai descoperi o gaură în buget? De câtă bună-credință și coerență în principii crezi că sunt bănuiți controlorii Fiscului și politicienii de cei care au suficientă experiență în relația cu ei?

Un prim-ministru cât o cârtiță pierdută CITEȘTE ȘI Un prim-ministru cât o cârtiță pierdută

De ce îți închipui că ești îndreptățit să stabilești prețul la care cineva își vinde creanțele în piață? Mai ales dacă este presat și de reglementările industriei sale să o facă, cu sancțiuni costisitoare dacă nu se conformează. O poți face, desigur, dacă vânzarea se face în cadrul unui grup …dar pentru asta ar trebui să ai oameni capabili să citească un dosar de prețuri de transfer… Îți e mai simplu, însă, să presupui că tot ce se vinde la mai puțin de 70% din valoare (în cazul creditelor neperformante o utopie!) e, așa, un fel de dumping, făcut de bănci ca să plătească impozite cât mai mici. Presupui că pierderea nu e reală și, deși nu ești capabil să demonstrezi asta, cum ar trebui dacă vrei să sancționezi corect o fraudă, o taxezi automat. În mintea ta, un antreprenor sau un acționar e oricând gata să suporte o pierdere mare, vânzând mai ieftin decât ar putea obține pe piață, doar pentru că e genetic sămânță rea și vrea să-ți plătească ție mai puțini bani.

În final, pentru un plus de dramatism în spectacolul de circ, poți stabili frumos o taxă aplicată pe toate activele, datorată indiferent dacă instituția are profit sau nu, și gata! Sau măcar poți amenința cu ea, o lansezi ca test, ca pentru toate celelalte măsuri fiscale să spună săru’mâna, bine că n-a fost mai rău. Au făcut-o și ungurii, și polonezii, nu le-a fost prea bine după, dar à la guerre comme à la guerre, consecințele nu mai contează. Tot cu așa ceva a mai amenințat în 2008, în declarații, și premierul Emil Boc, arătând băncilor ce le-ar putea paște dacă își retrag liniile de finanțare în criză. Poți scoate și acum pisica din joben să le-o arăți.

Dacă nici măcar după așa ceva nu se sperie într-atât încât să-și transforme în sucursale subsidiarele din România mai multe grupuri bancare (cele care își permit să răscumpere participațiile minoritarilor),  în condițiile în care acționarii au coșmaruri și cu cerințele de capital, și cu alte măsuri fiscale, înseamnă că sunt capabile să înghită și mai multe. Sau să le transfere clienților, în preț... dar asta nu e motiv de preocupare pentru guvernanți “luminați”, care își închipuie, probabil, că pot interzice scumpiri și pot  impune, fără consecințe rele, și un mercurial pentru dobânzi.

Oricâtă dreptate ar avea acum, punctual, în contestarea unor astfel de măsuri și oricâți contribuabili din alte domenii s-ar regăsi în experiențe similare de ofensivă fiscală, bancherii au șanse mici să câștige concursul de popularitate în arena pâinii aruncate de politicieni și a circului creat de aceștia. Nu doar din cauza resentimentelor purtate încă de clienți care au avut probleme cu plata creditelor și pe care, în trecut, unele bănci mai mult i-au îngropat decât i-au ajutat. Pe răscolirea acestora se bazează, cu siguranță, premierul Tudose când așteaptă aplauze pentru orice război declarat teatral “dușmanului comun”.

Însă, chiar și în fața celor care n-au motive să le antipatizeze din cauza unor experiențe personale, băncile au o problemă de coerență în contestarea abuzurilor fiscale și a celor făcute de stat în privința dreptului de proprietate și a libertăților constituționale. Iar coerența atârnă în credibilitate. Când ele sunt cele vizate de abuzuri, sunt vehemente și pregătite cu toate argumentele juridice să le combată. Când sunt luate “partener” de către stat în demersuri care încalcă aceleași drepturi, dar ale altor oameni, repudiază rapid mofturi precum principii de drept și libertăți individuale dacă stau în calea “binelui mai mare”, care le include și pe ele printre beneficiari. Limitarea plăților în numerar chiar și între persoane fizice, sub sancțiunea confiscării banilor, chiar dacă în niciun alt fel nu se încalcă legea, și obligativitatea tranzacționării intermediate de bănci continuă să fie aplaudate de aproape întreaga comunitate bancară ca măsuri necesare pentru combaterea evaziunii.

Aceeași preocupare pentru bugetul statului i-a împiedicat să ia atitudine public și împotriva unor măsuri care au desființat complet secretul bancar. Nu doar pentru infractori, ci pentru orice om. Fiecare leu, mișcat în orice cont bancar, în fiecare zi, de orice român, trebuie raportat de bănci Fiscului. Chiar dacă nu există nicio suspiciune, investigație sau decizie în justiție împotriva clienților. Și chiar dacă, de fapt, o astfel de cantitate imensă de informații nici nu poate fi procesată de ANAF, iar capacitatea de protejare reală a confidențialității datelor e îndoielnică. E bine însă, să fie acolo, nu se știe niciodată când cineva de la Fisc sau de la alți iubitori de informații private au chef să se uite câți bani are și ce plăți a mai făcut orice cetățean.

Big Brother-ul conturilor s-a pus în aplicare în liniște, niciun șef de bancă nu a simțit nevoia să semnaleze public abuzul, să strige că sunt măsuri care afectează dreptul clienților la viață privată. S-au zbătut doar pentru câteva amânări în aplicare, necesare actualizării softurilor, și-au calculat costurile suplimentare de raportare, iar paguba a fost estimată, probabil, ca prea modestă pentru a justifica o luptă publică de argumente cu statul pentru apărarea drepturilor clienților. La fel de liniștit a murit secretul bancar și în alte țări, așa că la noi era chiar ultimul loc de unde te puteai aștepta să apară eroi care să încerce să-l salveze, măcar pentru clienți împotriva cărora nu există nicio suspiciune.

Statul a ajuns de multă vreme să considere băncile un fel de “agenți fiscali”, aduși în slujba sa cu forța legii, fără proteste din partea celui înrolat forțat. Acum, șeful Guvernului își acuză partenerii de “hoție” și șmecherii fiscale, dar va continua, ipocrit,  să se bazeze pe ei pentru a se asigura că nu-i scapă printre degete vreun leu nedeclarat de alți contribuabili. La fel cum va continua să-i folosească și ca agenți în politici de pretinsă protecție socială prin creditare subvenționată. Aplaudate de bancheri când sunt părtași la beneficii, acestea ajung inevitabil contestate atunci când tătucul-stat sare calul și, tot cu justificarea unui bine social mai mare, decretează serviciile bancare bunuri publice, schimbă regulile de stingere a obligațiilor, stabilește obligații de furnizare gratuită pentru clienți sau lărgește lista drepturilor naturale inalienabile ale oamenilor cu invenții precum dreptul la cont și la credit ieftin.

La cât de rău evoluează finanțele publice ale țării, sub povara promisiunilor electorale greu de acoperit, episodul actual de circ lansat de politicieni nu va fi ultimul din seria “Lupta voinicului politic cu bestia bancară, pentru binele poporului”. Ca întotdeauna, pentru spectacolul oferit teoretic gratis de Cezar, va plăti în final tot mulțimea entuziastă  din tribune.

 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
banci
anaf
razboi
paine
circ
credite neperformante
deduceri