Guvernul italian a ajuns la un acord cu privire la legalizarea situației lucrătorilor străini, a anunțat miercuri ministrul agriculturii al Italiei, Teresa Bellanova, informează dpa.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Problema a provocat mari disensiuni în cadrul coaliției aflate la conducere în Italia, cu populiștii din Mișcarea Cinci Stele care se opuneau unei asemenea decizii, contestată cu vehemență și de partidul de extremă dreapta Liga, din opoziție, scrier News.ro.
"Aceasta este o victorie pentru demnitatea oamenilor și femeilor și pentru respectul față de oameni care trăiesc în condiții foarte grele", a spus Bellanova în cadrul programului Radio Anch'io la postul public RAI.
Bellanova, fostă membră a Federației naționale sindicale a lucrătorilor agricoli, a susținut puternic această legalizare, limitată la lucrătorii din agricultură, menajere și personalul de îngrijire, dar de care ar putea beneficia sute de mii de oameni.
Potrivit Teresei Bellanova, măsura a fost necesară pentru a acoperi lipsa acută de mână de lucru în agricultură cauzată de epidemia de coronavirus și pentru a-i ajuta pe lucrătorii ilegali în fața riscului de exploatare.
Italia se bazează pe lucrători sezonieri din România, Bulgaria și din alte țări ale Europei de Est pentru a putea culege fructele din legumele din fermele sale, dar acești lucrători nu mai pot veni din cauza restricțiilor de călătorie.
Bellanova a spus că a încercat să organizeze coridoare speciale pentru lucrătorii sezonieri străini, dar că "oamenii nu mai sunt dispuși să vină" în Italia.
Odată cu restricțiile de circulație și cu blocajele la frontiere, lucrătorii europeni care înainte veneau în Italia pentru a munci ca zilieri în agricultură, majoritatea români, bulgari și polonezi, acum nu mai pot călători, astfel că sectorul agricol italian se confruntă cu riscul unei penurii de forță de muncă în plin sezon de recoltare.
În consecință, membri ai guvernului condus de Giuseppe Conte au propus ca soluție legalizarea șederii în Italia pentru o parte din cei aproximativ 560.000 de migranți aflați în această țară fără acte în regulă și care să poată lucra astfel cu contracte de muncă în agricultură și în sectorul de îngrijiri.
Această legalizare ar urma să constituie o parte a unui decret mult întârziat cu privire la măsuri de stimulare în valoare de 55 de miliarde de euro pentru susținerea economiei Italiei afectată de epidemie.