Întâlnirea a avut loc cu prilejul aniversării a 55 de ani de relații diplomatice între România și Australia și a vizat dezvoltarea colaborării politice și economice între cele două țări.


Potrivit Guvernului, prim-ministrul Ilie Bolojan a menționat posibilitatea deschiderii unui birou dedicat facilitării contactelor economice între cele două state.
Totodată, în discuțiile despre reconstrucția Ucrainei, a fost evidențiat potențialul strategic al Portului Constanța și oportunitățile de investiții pe care acesta le oferă.
”Prim-ministrul a subliniat că Portul Constanța este un punct important de legătură între Europa Centrală și de Est și că România lucrează la dezvoltarea infrastructurii rutiere prin proiecte de autostrăzi care leagă țara de Ucraina și Ungaria”, arată Executivul.

Discuțiile au vizat, de asemenea, identificarea de noi domenii de cooperare, precum energie, apărare, infrastructură și logistică.
În acest context, s-a discutat organizarea, în 2025, a unei misiuni economice australiene în România, pentru a facilita contacte directe între companii.

Pe plan intern, prim-ministrul a subliniat că România traversează o perioadă fiscal-bugetară dificilă, însă menținerea stabilității politice rămâne esențială pentru a asigura continuitatea proiectelor de dezvoltare, a sprijini mediul de afaceri și a valorifica oportunitățile de creștere în următoarea perioadă.