Germania va ajusta sistemul de taxe pentru a ține cont de efectele inflației

Perspective   
Germania va ajusta sistemul de taxe pentru a ține cont de efectele inflației

Germania intenționează să ajusteze Codul fiscal astfel încât majorările salariale, destinate să compenseze pentru inflația crescută, să nu aducă angajații într-o categorie superioară de impozitare, a declarat ministrul german al Finanțelor, Christian Lindner, pentru cotidianul Bild am Sonntag.

"Ne vom adapta sistemul de taxe", pentru a ține cont de nivelul mare de creștere a prețurilor de consum, a spus Christian Lindner într-un interviu publicat duminică. "Creșterea salariilor nu trebuie luată oamenilor prin taxe, chiar dacă ei pierd din puterea de cumpărare din cauza inflației actuale", a mai spus Lindner.

Urmărește-ne și pe Google News
Produsele Apple atrag utilizatori noi într-un ritm foarte alert CITEȘTE ȘI Produsele Apple atrag utilizatori noi într-un ritm foarte alert

În luna martie, rata inflației în Germania a atins maximumul istoric, pe măsură ce blocajele apărute de-a lungul lanțurilor de aprovizionare au fost agravate de explozia prețurilor la energiei în urma războiului din Ucraina. Guvernul de la Berlin a decis să demareze primul pas dintr-un plan de urgență destinat să răspundă livrărilor limitate de energie, pe fondul îngrijorărilor că Rusia ar putea să stopeze livrările de gaze naturale, scrie Agerpres.

Pentru a ajuta consumatorii și companiile să facă față costurilor mai mari, luna trecută Guvernul de la Berlin a anunțat un pachet de măsuri de sprijin în valoare de aproximativ 17 miliarde de euro, care include o reducere temporară a prețului carburanților, o plată unică pentru gospodării și subvenționarea transportului public.

În interviul pentru Bild am Sonntag, Christian Lindner a declarat că el se opune stopării importurilor de petrol și gaze din Rusia pentru că asta ar avea consecințe economice "dramatice" pentru Germania. Lindner a mai spus că el și colegii săi din guvern ar trebui să discute "toate opțiunile" pentru" a reduce dependența de combustibilii fosili din Rusia, inclusiv prelungirea duratei de funcționare a centralelor nucleare și extragerea de petrol și gaze din Marea Nordului. 

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
taxe