Interpolul intenționează să condamne luni, într-o declarație, răspândirea criptării, afirmând că protejează pedofilii, au declarat trei persoane aproapiate situației, transmite Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Un oficial al Interpolului a afirmat vineri, la o conferință organizată la Lyon, Franța, că o versiune a rezoluției introdusă de FBI va fi publicată fără un vot oficial al reprezentanților celor aproximativ 60 de state participante, au spus sursele.
În urma unei scrisori comune din partea unor oficiali ai instituțiilor care aplică legea din Statele Unite, Marea Britanie și Australia, grupul extins se va referi la dificultățile în prinderea persoanelor care abuzează sexual copii, ca temei pentru ca firmele să ofere comunicațiile utilizatorilor către autoritățile care au mandate din partea justiției, scrie News.ro.
”Furnizorii de servicii, dezvoltatorii de aplicații și producătorii de dispozitive dezvoltă și distribuie produse și servicii cu criptare care permite practic exploatarea sexuală a copiilor”, potrivit unui proiect de rezoluție obținut de Reuters.
”Companiile de tehnologie trebuie să includă mecanisme în proiectarea produselor și serviciilor criptate, pentru ca guvernele, acționând cu autoritate legală, să poată obține acces la date într-un format care permite citirea și utilizarea lor”, arată proiectul.
Interpolul nu a răspuns duminică solicitărilor de comentarii, iar FBI a transmis întrebările Interpolului.
Marea Britanie și Australia au adoptat recent legi care merg în această direcție, dat nu este clar în ce măsură pot fi aplicate. În Statele Unite au avut loc confruntări în justiție pe această temă, fără acțiuni majore din partea Congresului.
Implicarea Interpolului în această problemă este notabilă, având în vedere că din organizație fac parte și Rusia și alte țări care nu au reglementări referitoare la supravegherea în masă sau spionarea minorităților politice și a activiștilor.
“Această propunere va pune în pericol persoane care depind de criptarea puternică pentru a fi în siguranță, inclusiv față de hackeri și regimuri opresive. Va slăbi și securitatea online a miliarde de oameni”, a declarat un purtător de cuvânt al Facebook, care s-a aflat printre companiile de tehnologie reprezentate la conferința de la Lyon
Facebook, care deține și platformele WhatsApp și Instagram, a anunțat în acest an planurile de a cripta integral comunicarea prin intermediul serviciului de comunicare Messenger, astfel încât nici Facebook și nici autoritățile care aplică legea să nu poată vedea conținutul decât dacă au acces la unul dintre dispozitive.
Întrucât aplicația Messenger este una dintre cele mai valoroase surse de informare legată de persoanele care abuzează de copii, anunțul Facebook a dus la scrisoarea comună a trei dintre cei cinci membri a alianței pentru informații “Five Eyes”, din care mai fac parte Canada și Noua Zeelandă.
În schimb, activiștii tehnologiei, semnalând abuzurile din trecut legate de ”accesul excepțional” al guvernelor, au fost alarmați de tendința politică și legală, iar îngrijorarea lor a crescut pe parcursul weekendului. Dacă o companie internațională oferă capacitatea de hacking potrivit sistemului legal al unei țări, atunci și alte țări vor cere și vor obține același acces, posibil transfrontalier.
”Ideea că Statele Unite sunt atât de preocupate să aibă acces excepțional legal la criptarea integrală, pe care doresc să o extindă aproape în orice țară din lume, inclusiv în state autoritate cu care în caz contrar nu ar împărți informații, este de neconceput pentru mine”, a spus Andrew Crocker, avocat la organizația non-profit Electronic Frontier Foundation.
Acesta a mai spus că ”a oferi o astfel de putere Rusiei, Chinei și altor state autoritate este o îndepărtare totală de la datoria guvernului de a ne proteja”.