Regatul Unit va putea părăsi Uniunea Europeană (UE) fără acord (”no deal”) la 31 octombrie, în pofida unei legi care-l obligă pe premierul Boris Johnson să ceară o amânare în cazul nu ajunge la un acord cu Bruxellesul până la 19 octombrie, a dat asigurări luni ministrul britanic al Finanțelor Sajid Javid, relatează Reuters.
”Lucrăm foarte dur să ajungem la un acord până la 31 octombrie”, a declarat el la BBC, subliniind că o ieșire a regatului din Uniune fără acord rămâne posibilă, scrie Agerpres.

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
”Însă, dacă nu reușim, trebuie să părăsim oricum Uniunea Europeană la această dată - nu putem să mai ezităm și să întârziem și vom pleca fără acord, dacă va trebui, la 31 octombrie”, a spus el.
Sajid Javid a recunoscut că încă se gândește cum este de luat în calcul această soluție, astfel încât să se respecte legea adoptată prin vot de Parlament și care cere o amânare a Brexitului în cazul în care nu se ajunge la un acord până după summitul UE de la 17-18 octombrie.