Ministerul Fondurilor Europene (MFE) își propune să contracteze, în perioada martie - aprilie, aproximativ 400 de milioane de euro, prin Programul Operațional Competitivitate (POC), a anunțat, joi, ministrul de resort, Aura Răducu, în cadrul Conferinței de Evaluare a Impactului Programului Operațional Regional.
"În ceea ce privește acțiunile de implementare, începem să recuperăm întârzierile avute și ne propunem în perioada martie - aprilie să contractăm cele aproximativ 400 de milioane de euro care au fost lansate anul trecut prin programul de competitivitate, componenta de cercetare-dezvoltare și cea de IT. De asemenea, ne propunem să contractăm peste 3 miliarde euro reprezentând proiectele fazate, proiectele majore din domeniul transporturilor, mediu, cercetare-inovare", a spus Răducu.
Ea a reamintit că Programul Operațional Regional urmează să lanseze în martie - aprilie 6 ghiduri de proiecte în valoare de peste 1,7 miliarde euro, iar MFE urmează să lanseze proiecte de peste 1 miliard euro prin programele pe care le are în gestiune.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

"Suntem într-o etapă când sperăm să dăm drumul cu viteză maximă la programe. A fost nevoie de o perioadă de pregătire de câteva luni. În ceea ce privește sistemul informatic, acesta urmează a fi introdus în testarea publică începând cu 8 martie până pe 18 martie", a precizat ministrul Fondurilor Europene.
La data de 31 ianuarie 2016, absorbția fondurilor europene pe Programul Operațional Regional 2007 - 2013 se ridica la 63,91%, valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană fiind de peste 2,53 miliarde euro, potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
Sursa: Agerpres