Stadiul actual și pașii următori:
Șasiul este finalizat în proporție de 98%, inclusiv cu instalația electrică montată.
Compartimentul cargo este gata, iar în prezent se lucrează la asamblarea cabinei.

La începutul lunii octombrie urmează sablarea și vopsirea cabinei, montarea instalației electrice și apoi instalarea echipamentelor de interior.
În noiembrie sunt planificate setările motorului, transmisiei și instalațiilor speciale iar în decembrie estimăm să putem prezenta primii metri parcurși la volanul unui prototip complet funcțional, urmați de testări cât mai ample.

VLAH eest primul blindat 4x4 românesc, fiind produs la Uzina Automecanică Moreni, în cadrul unui parteneriat public-privat, marcând un moment istoric pentru industria de apărare din România.
Uzina Automecanica Moreni a semnat, la împlinirea a 54 de ani de activitate, un Memorandum de înțelegere cu compania turcească Nurol Makina ve Sanayi, document care are în vedere dezvoltarea de produse militare și sisteme de armament moderne, conform standardelor NATO.
Compania de la Moreni, filială a Romarm, a semnat și un acord de colaborare cu trei universități din țară, dar și cu Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare.
“Discutăm acum de transportoarele 4×4, practic, Automecanica Moreni ar putea să fie cel care produce și cel care asigură mentenanța pentru astfel de transportoare”, era atransmis atunci.
Era totodată precizat că că sunt mai multe companii interesate să producă transportoare blindate la Automecanica Moreni.

“Mă aștept ca în urma diverselor acțiuni de audit organizate de mai multe companii interesate în dezvoltarea acestei capabilități aici, cei de la managementul Automecanica să acționeze pentru a putea respecta aceste standarde și, ulterior, să începem producția cât mai repede.
Ăsta este un exemplu, sunt mai multe companii care își doresc o colaborare, iar Ministerul Economiei, ca acționar al Automecanica Moreni, va asigura tot sprijinul financiar și operațional pentru ca acest lucru să se întâmple”, spunea atunci ministrul de resort.
La acel moment, la Automecanica Moreni nu era produs niciun tip de transportor, se face doar mentenanță.
“Se face doar mentenanță, avem și proiecte în domeniul civil, construcții metalice care se produc în halele de aici”, a mai precizat ministrul Economiei.

Automecanica Moreni a fost înființată în 1968, sub numele de IAM, având ca principal obiect de activitate fabricarea de autovehicule blindate pe roți. Pe parcursul celor 54 de ani de activitate a realizat peste 15.000 de produse, majoritatea destinate exportului în spațiul ex-sovietic, fosta Republica Democrată Germană, Algeria, Bangladesh.
Pe site-ul societății se arată că produsele fabricate la Uzina Automecanica Moreni au participat la multe misiuni de securitate și stabilitate, de menținere a păcii și a ordinii publice în diferite țări, precum Iugoslavia, Irak, Afganistan.
Automecanica Moreni este filială a Romarm, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei.