Justiția l-a trimis pe Nicolas Sarkozy în fața unui tribunal corecțional, în dosarul ”interceptărilor”, iar pentru prima oară în Republica a V-a un fost președinte urmează să fie judecat, astfel, de ”corupție”, relatează AFP.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Curtea de Casație a respins marți ultimele recursuri ale fostului șef de stat, avocatului și prietenului său Thierry Herzog și fostului magistrat de rang înalt Gilbert Azibert, care încercau să evite un proces, a aflat miercuri AFP din surse concordante, scrie News.ro.
Procesul lui Nicolas Sarkozy, în vârstă de 64 de ani, asupra căruia apasă de asemenea amenințarea unui proces cu privire la o ”finanțare ilegală” a campaniei sale din 2012 - în dosarul Bygmalion - urmează să aibă loc în lunile următoare.
Fostul președinte Jacques Chirac a fost judecat într-un dosar politico-financiar, însă cu privire la fapte de altă natură. El a fost condamnat în 2011 de ”deturnare de fonduri publice”, într-un caz de angajări fictive la Primăria Parisului.
Nicolas Sarkozy, care s-a retras din viața politică după ce a fost înfrânt în alegerile primare de la sfârșitul lui 2016, este suspectat că a încercat să obțină, la începutul lui 2014, prin intermediul lui Thierry Herzog, informații secrete de la Gilbert Azibert, într-o procedură cu privire la confiscarea agendelor sale - în marja dosarului Bettencourt, soldat în privința sa cu o abandonare a procedurii penale în 2013 - în schimbul unei promovări în post în Monaco.
La finalul instrucției, judecătorii au dispus, la 26 martie 2018, un proces de ”corupție” și ”trafic de influență” împoriva celor trei, conform rechizitoriului Parchetului Național Financiar (PNF). Herzog și Azibert urmează să fie judecați, la rândul lor, de ”încălcarea secretului profesional”.
Într-un rechizitoriu dur, în octombrie 2017, PNF a comparat metodele lui Sarkozy cu cele ale ”unui delincvent experimentat” și stigmatizat numeroasele recursuri intentate de către avocații săi, care au ”paralizat” instrucția.
ALIAS ”PAUL BISMUTH”
Dosarul își are originea în interceptări ale unor conversații telefonice ale fostului șef de stat cu avocatul său, diligentate în cadrul anchetei cu privire la acuzații privind o finanțare libiană a campaniei sale don 2007.
Polițiști au descoperit că Nicolas Sarkozy folosea un telefon mobil secret, deschis cu ajutorul unei cartele preplătite, sub aliasul de "Paul Bismuth", pentru a comunica cu un unic interlocutor, avocatul său.
Potrivit interceptărilor, Nicolas Sarkozy părea să se angajeze să intervină în favoarea lui Gilbert Azibert, pentru un post de prestigiu pe "le Rocher", pe care până la urmă nu l-a obținut.
Nicolas Sarkozy a renunțat la acest demers în ultimul moment, tot potrivit acestor interceptări. Pentru anchetatori, această întorsăuiră se poate explica prin faptul că fostul președinte și Thierry Herzog tocmai aflaseră că telefoanele secrete le erau interceptate.
Anchetatorii s-au întrebat, de asemenea, despre eventuale intervenții ale lui Gilbert Azibert, pe care acesta din urmă le respinge, în vederea încercării de a influența o hotărâre a unor magistrați de la Curtea de Casație cu privire la agendele fostului șef de stat, al căror conținut era susceptibil să intereseze judecătorii în alte dosare, inclusiv arbitrajul Tapie.
”Domnul Azibert nu a obținut nimic, n-am făcut demersuri și am fost respins de Curtea de Casație” cu privire la agende, s-a apărat fostul președinte după ce a fost inculpat.
Interceptările poliției - soclul acuzării - au fost validate de către Curtea de Casație în martie 2016. Însă ele ar urma să alimenteze o bătălie dură în desciderea procesului.
În ultimele sale recursuri, apărarea lui Nicolas Sarkozy evoca o jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din iunie 2016, potrivit căreia o retranscriere a interceptărilor poate să fie folosită împotriva unui avocat, dar nu împotriva clientului acestuia.
”Curtea de Casație nu a îndepărtat mijloacele de drept care au fost ridicate de apărare, ci a ales să lase tribunalului grija de a tranșa”, a reacționat, într-un comunicat remis AFP, acocata sa Jacqueline Laffont.
”Îi va reveni tribunalului să spună dacă o jurisdicție franceză poate să nu țină cont de o hotărâre” CEDO, adăugat ea.
Nicolas Sarkozy, care a exclus recent orice întoarcere în cadrul Partidului Les Républicains (LR, opoziție), afectat de deruta sa în alegerile europene, își trăiește retragerea din viața politică sub presiune judiciară. În afară de dosarele Azibert și Bygmalion, el a fost inculpat în martie 2018 - de corupție pasivă - în dosarul libian.