Norvegia a anunțat recunoașterea statului palestinian. Spania și Irlanda vor face același lucru. Israelul și-a rechemat ambasadorii de la Oslo și Dublin

Norvegia a anunțat recunoașterea statului palestinian. Spania și Irlanda vor face același lucru. Israelul și-a rechemat ambasadorii de la Oslo și Dublin
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 mai 2024

Premierul Norvegiei a anunțat că țara sa va recunoaște statul palestinian. Decizia va fi urmată de anunțuri similare din partea altor țări europene, printre care Spania și Irlanda, scrie Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Israelul și-a rechemat ambasadorii din Irlanda și Norvegia pentru „consultări urgente”, chiar înainte ca cele două guverne să anunțe recunoașterea oficială a unui stat palestinian, scrie Hotnews.ro.

Suma pe care România vrea să o împrumute de pe piața externă a urcat la 3,2 miliarde de euro CITEȘTE ȘI Suma pe care România vrea să o împrumute de pe piața externă a urcat la 3,2 miliarde de euro

Norvegia recunoaște Palestina ca stat separat, au anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, premierul Jonas Gahr Støre și ministrul de externe Espen Barth Eide.

„Nu poate exista pace fără un stat palestinian”, a declarat Støre, citat de Aftenposten.

El a subliniat că decizia este în interesul Israelului și a subliniat că un astfel de pas nu mai poate aștepta până la încheierea unui acord de pace.

Decizia vine în contextul în care forțele israeliene au condus în luna mai atacuri asupra zonelor din nordul și sudul Fâșiei Gaza, provocând un nou exod de sute de mii de persoane, și au restricționat drastic fluxul de ajutoare, crescând riscul de foamete în teritoriul palestinain.

Peste 140 de țări au recunoscut Palestina ca stat independent

Mai multe state membre ale Uniunii Europene au indicat în ultimele săptămâni că intenționează să anunțe recunoașterea statului palestinain, susținând că o soluție cu două state în Orientul Mijlociu este esențială pentru o pace durabilă în regiune.

Peste 140 de țări au recunoscut deja Palestina ca stat independent. Majoritatea acestor țări sunt situate în Africa, America de Sud și Asia.

Suedia, care are o comunitate palestiniană numeroasă, a devenit în 2014 prima țară din UE care a recunoscut un „stat al Palestinei”, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Bulgaria, România și Cipru făcând acest lucru înainte de aderarea la UE.

Grupul chinez ZTE își crește afacerile în România, dar profitul se prăbușește CITEȘTE ȘI Grupul chinez ZTE își crește afacerile în România, dar profitul se prăbușește

Teritoriile palestiniene

Teritoriile palestiniene constau în prezent din Fâșia Gaza, Cisiordania și Ierusalimul de Est.

Fâșia Gaza se află sub controlul Hamas din 2007. După atacul terorist al Hamas din 7 octombrie, Israelul a intrat în fâșie, cu scopul de a elimina organizația palestiniană. Peste 35.500 de persoane au fost ucise în conflict, potrivit autorităților controlate de Hamas.

Cisiordania se află sub controlul parțial al Fatah, care este partidul central al Autorității Palestiniene, recunoscute la nivel internațional. Autoritățile autonome au stabilit Ramallah drept capitală.

În același timp însă, părți mari din Cisiordania se află sub ocupație israeliană. Din octombrie, câteva sute de palestinieni au fost uciși aici în atacurile lansate de soldați și coloniști israelieni. Ierusalimul de Est se află, de asemenea, sub ocupație israeliană.

viewscnt
Afla mai multe despre
norvegia
palestina