În urma introducerii măsurilor de distanțare socială ca răspuns la pandemia de COVID-19, o mare parte din angajați și-a schimbat modelul de muncă, inclusiv lucrând de acasă. În 2019, aproximativ unul din 20 angajați (5,5%) cu vârsta între 15 și 64 de ani din Uniunea Europeană lucra de acasă, iar în urma impactului pandemiei ponderea a fost mai mult decât dublă în 2020, la 12,3% (o creștere de 6,8 puncte procentuale - pp), arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Într-o măsură mai mică, a existat o creștere suplimentară a ponderii persoanelor care lucrau în mod obișnuit de acasă în 2021, procentul ajungând la 13,5% (1,2 pp), scrie Agerpres.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania
În Stockholm, regiunea din jurul capitalei Suediei, doi din cinci angajați (40,5%) lucrau în mod obișnuit de acasă în 2021, cea mai ridicată pondere în rândul nivelului 2 din Nomenclatorul unităților teritoriale de statistică (NUTS 2) din UE. Stockholm este urmat de alte două regiuni din jurul capitalelor: Eastern and Midland în Irlanda (39,3% din angajați) și Helsinki-Uusimaa în Finlanda (37%).
Ponderea persoanelor din UE care lucrau în mod obișnuit de acasă a crescut cu opt puncte procentuale între 2019 și 2021. În Eastern and Midland în Irlanda și în Stockholm în Suedia, creșterile au fost de 33,1 pp și, respectiv, de 32,8 pp.
Comparând situația din 2019 cu cea din 2021, ponderea persoanelor care lucrau în mod obișnuit de acasă a crescut în aceste două regiuni din jurul capitalelor de patru ori mai mult decât media din UE.