Premierul Theresa May a declarat miercuri dimineață că libera circulație a cetățenilor europeni în Marea Britanie ar putea să fie extinsă pentru o perioadă după Brexit. Aceasta a explicat că va exista o perioadă de implementare după semnarea unui acord de ieșire din blocul comunitar, întrucât instituțiile guvernamentale și economice au nevoie de un timp de adaptare față de noile restricții, transmite BBC.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Guvernul insistă în continuare că ieșirea din blocul comunitar va însemna automat mai mult control asupra granițelor naționale ale Regatului Unit, scrie News.ro.
”Voi ați utilizat fraza perioadă de tranziție; dar eu am folosit fraza perioadă de implementare. După ce obținem un acord și stabilim care va fi relația noastră în viitor, va exista necesitatea unei perioade în care întreprinderile și agențiile guvernamentale să-și adapteze sistemele și să meargă înainte, în funcție de natura acordului - dar va exista o perioadă de implementare a acordului”, a declarat May în timpul primei sale vizite în Arabia Saudită.
Totuși, premierul a insistat că va continua să aibă control asupra politicii de imigrație în această perioadă de implementare a acordului de Brexit.
CITEȘTE ȘI TABEL Viitoarele salarii ale medicilor, profesorilor, magistraților și polițiștilor”Este crucial pentru publicul britanic... să se asigure că noi avem control asupra granițelor noastre și imigrației. Exacta asta vom face când ieșim din Uniunea Europeană”.
De asemenea, aceasta a răspuns față de declarațiile președintelui Consiliului European, care a spus că Marea Britanie nu poate negocia un nou acord comerical cu țări membre înainte de finalizarea acordului de Brexit.
”Sunt sigură că este corect ca toată lumea să știe, până în momentul în care părăsim blocul comunitar, care vor fi angajamentele viitoare, relația noastră și parteneriatul nostru viitor cu Uniunea Europeană”, a precizat May.
Marea Britanie a declanșat în urmă cu exact o săptămână procedura formală de retragere din UE.