Pandemia de COVID-19 a adăugat 24.000 de miliarde de dolari la datoria mondială pe parcusul anului trecut, astfel că muntele global de datorii a atins un nivel record de 281.000 de miliarde de dolari și raportul global datorie-PIB a ajuns la 355%, arată un raport publicat de Institutul Internațional pentru Finanțe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, informează Reuters.
Potrivit IIF, programele de sprijin guvernamental au fost responsabile pentru jumătate din creșterea de 24.000 de miliarde de dolari, în timp ce firmele, băncile și gospodăriile din întreaga lume au adăugat 5.400 de miliarde de dolari, 3.900 miliarde de dolari și respectiv 2.600 de miliarde de dolari la datoria mondială. Ca urmare a creșterii de anul trecut, datoria mondială raportată la Produsul Intern Brut mondial a crescut cu 35 de puncte procentuale, până la 355% din PIB, scrie Agerpres.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
IIF subliniază că guvernele și țările au acumulat mai multe datorii în timpul pandemiei de COVID-19 decât în timpul crizei financiare din 2008-2009. Atunci datoria mondială a crescut cu 10 puncte procentuale în 2008 și cu 15 puncte în 2009.
În plus, există foarte puține semne că va avea loc o stabilizare pe termen scurt. Potrivit IIF, și în acest an, în multe țări și sectoare, nivelurile de îndatorare ar urma să rămână cu mult peste nivelurile la care erau înainte de COVID, sprijinite de dobânzile care sunt în continuare reduse, chiar dacă o redeschidere a economiei ar putea ajuta la îmbunătățirea PIB-ului.
Datoria guvernamentală a crescut de la 88% din PIB în 2019 până la 105% din PIB în 2020. Țările mature au adăugat datorii guvernamentale în valoare de 10.700 de miliarde de dolari pentru a ține cub control criza sanitară. Nivelul datoriei a crescut puternic în special în Europa, raportul datorie-PIB în sectorul non-financiar crescând cu 50 de puncte procentuale în Franța, Spania și Grecia. Elveția a fost singura economie de piață matură din cele 61 de țări urmărite de IIF care a înregistrat o scădere a raportului datorie-PIB în 2020.
În cazul piețelor emergente, China a înregistrat cea mai puternică creștere a raportului datorie-PIB, excluzând băncile, urmată de Turcia, Coreea de Sud și Emiratele Arabe Unite. Africa de Sud și India au înregistrat cele mai mari creșteri când vine vorba de datoria guvernamentală raportat la PIB.
"Retragerea prematură a măsurilor guvernamentale de sprijin ar putea înseamnă o creștere explozivă a insolvențelor și un nou val de credite neperformante" a spus IIF. În schimb, dependența prelungită de sprijinul guvernamental reprezintă de asemenea un risc sistemic pentru că încurajează așa-numitele firme "zombi", cele mai slabe și mai îndatorate companii, să își asume și mai multe datorii.