Decizia a fost anunțată anterior de Profit.ro ca fiind pregătită.
Modificările fac parte dintr-un proiect de lege pentru relansare economică, pregătit acum de către Guvern, care a preluat o serie de măsuri referitoare la credit fiscal, amortizare rapidă, deduceri suplimentare, investiții în cercetare-dezvoltare, dintr-un program economic lansat de PSD încă din toamna anului trecut.
Acordarea unei bonificații în cazul impozitului pe profit și impozitului pe veniturile microîntreprinderilor
Contribuabilii plătitori de impozit pe profit precum și contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor beneficiază de o bonificație de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului fiscal 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, după caz. În cazul grupului fiscal, bonificația se aplică la impozitul pe profit anual declarat de persoana juridică responsabilă, prevede proiedctul Guvernului, obținut de Profit.ro.
ANAF constată din oficiu îndeplinirea condițiilor pentru acordarea bonificațiilor prin emiterea unei decizii, în termen de ..........., astfel:
- în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe profit, după expirarea termenului de depunere a declarației privind impozitul pe profit anual, potrivit legii, aferentă anului fiscal 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, după caz;
- în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, după expirarea termenului de depunere a declarației privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferentă trimestrului IV al anului fiscal 2025, potrivit legii.
Bonificația se acordă de către organul fiscal cu respectarea următoarelor condiții de către contribuabil:
- are depuse toate declarațiile conform vectorului fiscal;
- sunt stinse integral și la termenele prevăzute de lege impozitul pe profit anual/impozit pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, după caz;
- nu înregistrează nicio altă obligație fiscală/bugetară restantă la termenul legal pentru depunerea declarațiilor prin care se declară impozitul pe profit anual aferent anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, respectiv prin care se declară impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului IV al anului fiscal 2025, potrivit legii.
Pentru calculul bonificației se au în vedere următoarele:
- în situația în care contribuabilul redirecționează sume din impozitul pe profit anual, potrivit legii, acestea nu sunt luate în calcul la stabilirea bonificației;
- pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, procentul aferent bonificației se aplică la impozitul datorat pe întregul an fiscal determinat prin însumarea impozitelor pe veniturile microîntreprinderilor datorate trimestrial, potrivit legii;
- în cazul microîntreprinderilor care devin plătitoare de impozit pe profit în anul 2025, procentul aferent bonificației se aplică atât la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, cât și la impozitul pe profit anual, impozite determinate potrivit lit. b), respectiv lit. a).
Pentru acordarea bonificației, ANAF întocmește un referat prin care se aprobă această facilitate pentru contribuabilii persoane juridice care îndeplinesc condițiile pe baza unei liste editate automat din aplicația informatică.
În cazul în care, ulterior emiterii deciziei de acordare a bonificației, se depun declarații rectificative pentru impozitul pe profit anual/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferent anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, după caz, sau contribuabililor li se comunică, ca urmare a unui control fiscal, decizii de impunere prin care au fost stabilite diferențe de impozit pe profit anual/impozit pe veniturile microîntreprinderilor, aferent anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, compartimentul de specialitate procedează astfel:
- în situația depunerii de către contribuabili a unei declarații rectificative/primirii unei decizii de impunere, cu diminuare de obligație fiscală, compartimentul de specialitate verifică evidența fiscală și modifică în mod corespunzător suma acordată inițial drept bonificație, prin diminuarea valorii acesteia și emiterea unei noi decizii. În acest scop, se adaugă în evidența fiscală diferența dintre suma acordată inițial drept bonificație și cea rezultată după verificare;
- în situația depunerii de către contribuabili a unei declarații rectificative//primirii unei decizii de impunere, cu suplimentare de obligație fiscală mai mare de 3%, compartimentul de specialitate verifică evidența fiscală și anulează valoarea bonificației acordate initial. Bonificația acordată inițial se anulează și în situația depunerii unei declarații rectificative potrivit căreia nu înregistrează obligație fiscală. În acest scop, se emite o nouă decizie, și se adaugă în evidența fiscală valoarea bonificației acordate.
Sumele care fac obiectul bonificației nu se restituie, ci se utilizează pentru compensarea cu obligațiile fiscale ale contribuabilului în conformitate cu prevederile art. 167 din Legea nr. 207/2015.
Prin excepție, obligațiile fiscale care fac obiectul bonificației, pentru care se împlinește termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea, potrivit art. 219 din Legea nr. 207/2015, se restituie potrivit art. 168 din același act normativ, dacă acestea nu au fost compensate cu alte obligații bugetare.
Prevederile se aplică și în cazul în care la sfârșitul anului fiscal 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025 contribuabilii datorează impozit pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri, potrivit art. 18^1 din Legea nr. 227/2015.
Procedura de aplicare a prevederilor prezentului articol se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor, la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în termen de maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.















