Școlile din Anglia se redeschid pe 8 martie, activitățile sportive în aer liber vor fi reluate pe 29 martie

Perspective   
 Școlile din Anglia se redeschid pe 8 martie, activitățile sportive în aer liber vor fi reluate pe 29 martie

Școlile din Anglia vor fi redeschise pe 8 martie, iar persoanele care provin din două familii diferite și grupurile alcătuite din cel mult șase persoane vor putea să se întâlnească din nou în aer liber începând din 29 martie, pe măsură ce restricțiile anti-COVID-19 sunt relaxate în această unitate teritorială a Marii Britanii, a anunțat luni coordonatorul britanic al campaniei de vaccinare, Nadhim Zahawi, citat de Reuters.

"Părerea noastră este aceea că va fi o redeschidere graduală a întregii Anglii, nu una pe regiuni", a declarat oficialul britanic pentru postul radiofonic LBC Radio.

Urmărește-ne și pe Google News
Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

"Mai întâi copiii, apoi prioritatea o reprezintă școlile, unde două persoane vor putea să se întâlnească în exterior și chiar să bea o cafea împreună, iar toate aceste lucruri vor deveni posibile pe 8 martie. Apoi, pe 29 martie, două familii sau grupuri de cel mult șase persoane vor putea să se întâlnească și sporturile în aer liber vor putea fi din nou permise", a mai spus Nadhim Zahawi, scrie Agerpres.

Potrivit aceluiași oficial britanic, datele medicale actuale arată faptul că vaccinurile s-au dovedit eficiente în reducerea transmiterii maladiei COVID-19.

viewscnt
Afla mai multe despre
scoli
anglia
covid-19