Uniunea Europeană ''va replica'' noilor taxe vamale anunțate de Donald Trump asupra importurilor de oțel și de aluminiu, cum a făcut în timpul măsurilor similare din 2018 din partea președintelui american, a afirmat ministrul francez al afacerilor externe Jean-Noel Barrot, informează AFP.
''Vom replica din nou'', cum făcuse deja Uniunea Europeană în 2018, în timpul unei decizii similare a lui Trump luată în timpul primului său mandat, a declarat Barrot la TF1.

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
''Nu există nicio ezitare atunci când trebuie să ne apărăm interesele'', a continuat ministrul. Comisia Europeană are un mandat pentru a acționa în acest sens și ''ea a asigurat'' țările membre că îl va pune în execuție fără întârziere, a adăugat Barrot, fără a da detalii cu privire la măsurile de retorsiune preconizate, scrie Agerpres.
Donald Trump a declarat duminica aceasta că va ''anunța taxe vamale pe oțel luni'', că ''tot oțelul ce va ajunge în SUA va avea 25% taxe vamale'' și că aceeași soartă va fi rezervată aluminiului importat.

În timpul primului său mandat (2017-2021), Donald Trump a impus taxe vamale asupra oțelului și aluminiului pentru a proteja industria americană, el estimând că aceasta se confruntă cu o concurență neloială din partea unor țări asiatice și europene.
Circa 25% din exporturile europene de oțel sunt destinate SUA, potrivit companiei de consultanță strategică Roland Berger. În aceste condiții, ''orice taxă din partea SUA va lovi sectorul european'', a atenționat compania de consultanță într-o notă recentă.
Industria oțelului este deja supusă unei puternice concurențe internaționale, precum și unei scăderi a cererii din partea sectorului auto, unul dintre cei mai mari clienți ai săi.