

Incertitudinile geopolitice, care înclină mai degrabă către o prelungire, dacă nu chiar o escaladare a conflictelor din Iran și Ucraina, și gradul redus de umplere a depozitelor, atât în România, cât și în Europa, au majorat cotațiile spot ale gazelor la cel mai înalt nivel al ultimelor 40 de zile, acestea depășind pragul de 250 de lei/MWh, relevă datele analizate de Profit.ro.
Prognozele pe termen foarte lung privind evoluția prețurilor de vânzare angro la energie electrică indică faptul că retehnologizarea unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă riscă să fie nerentabilă, ceea ce determină reticența potențialilor finanțatori în a se implica în proiectul deja demarat, astfel că operatoarea centralei, compania de stat Nuclearelectrica (SNN), vrea să încerce să vândă în avans energie pe 20 de ani la un preț minim, în valoare totală de cel puțin 5,6 miliarde euro, și să garanteze împrumuturile necesare retehnologizării cu contractele de vânzare încheiate.
Sphera Franchise Group mizează pe echipele de suport și infrastructură administrativă pentru dezvoltarea francizelor nou-contractate Hard Rock Cafe, Cioccolatitaliani și wagamama. Ținta este pentru o creștere organică.
Digi anunță oficial că, în urma finalizării ofertei publice inițiale, acțiunile filialei din Spania vor începe să fie tranzacționate de joi pe bursa iberică.
Acționarii companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), operatoarea centralei nucleare de la Cernavodă, controlată de Ministerul Energiei cu peste 82% din capital, au respins în ședința AGA de astăzi, propunerea CA-ului și conducerii executive a companiei privind ″inițierea unor demersuri de evaluare a oportunității privind actualizarea Strategiei de Implementare a Proiectului Reactoarelor Modulare Mici (SMR)″, adoptată în toamna lui 2022.
Ziua a fost de evoluții neconcludente pe marile burse, cu mișcări în direcții diferite ale indicilor americani și cu fluctuații în jurul pragului de 25.000 de puncte pentru indicele DAX40 din Germania.
Lanțul de restaurante fast-food KFC se teme de posibile penurii, ba chiar de închiderea unor magazine, în Japonia, după un atac cibernetic îndreptat împotriva unui mare producător japonez de produse congelate.
Un episod extrem al fenomenului El Niño poate genera un nou șoc pe piețele alimentare globale, cu efecte până în 2028, semnalează experții.
Naveen Jindal, proprietarul celui mai mare producător de oțel din Asia, grupul indian Jindal Steel, cu operațiuni internaționale pe piața oțelului, energiei și a minereurilor, care anul trecut a preluat combinatul din Ostrava (Cehia), a venit acum să verifice situația de la Liberty Galați, fostul Sidex, combinat aflat la vânzare, dar cu două tentative de licitație eușuate.
Un consilier al premierului demis și interimar Ilie Bolojan, totodată șef interimar al Ministerului Energiei, fusese propus de instituție ca membru provizoriu al Consiliului de Administrație al companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), operatoarea centralei nucleare de la Cernavodă, controlată de minister cu peste 82% din capital. În ședința AGA companiei, însă, Ministerul Energiei a votat împotriva numirii sale.
Guvernul de la București va semna un Memorandum de Înțelegere cu cel al Republicii Serbia, pentru facilitarea schimbului de informații privind proiectul centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj Djerdap (Porțile de Fier) 3.
Ministerul Finanțelor confirmă calculele Profit.ro conform cărora a atras doar 659 milioane lei (126 milioane euro), prin a șaptea rundă de titluri de stat Fidelis din acest an.
Grupul suedez Nordic Tyre, cel mai mare angrosist de anvelope din țările nordice și baltice, intră în România cu achiziția Dinamic 92 Distribution SRL, principalul distribuitor independent de anvelope din țară, cu afaceri anuale de 78 milioane de euro și peste 250 de angajați.
Acționarii Nuclearelectrica, inclusiv acționarul majoritar, Ministerul Energie, au decis respingerea unor demersuri de reevaluare a oportunității proiectului Reactoarelor Modulare Mici (SMR), astfel că Nuclearelectrica și RoPower Nuclear vor continua demersurile de a atinge un consens din punct de vedere comercial cu NuScale asupra condiției de achiziție a modulelor SMR.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, spune că i se reproșează că se lucrează prea mult în București, dar arată că șantierele, deși pot genera disconfort în trafic, sunt necesare pentru modernizarea infrastructurii.
Stadii avansate pe șantierul secțiunii 2 (Boița–Cornetu) a autostrăzii Sibiu-Pitești, anunță autoritățile.
Malurile lacului Grivița din Capitală vor intra într-un proces de renovare, reabilitare și consolidare, proiectul urmând să întindă pe o perioadă de 4 ani și o finanțare bugetată la 269,1 milioane de lei, fără TVA.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2489 | -0.0008 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.5480 | -0.0144 | -0.32 % |
| 1 GBP | 6.1244 | -0.0074 | -0.12 % |
| 1 CHF | 5.6210 | -0.0093 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro