ANSVSA:12 focare de gripă aviară, confirmate în 6 județe. Virusul nu a fost depistat în exploatații comerciale de păsări

ANSVSA:12 focare de gripă aviară, confirmate în 6 județe. Virusul nu a fost depistat în exploatații comerciale de păsări
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 feb 2017

Douăsprezece focare de gripă aviară depistate la păsări domestice în șase județe au fost confirmate, iar pentru alte zece suspiciuni la păsări sălbatice se așteaptă rezultatele probelor trimise la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală. Gripa aviară nu a fost depistată până în prezent în exploatații comerciale de păsări, carnea și ouăle din unitățile autorizate fiind sigure pentru consum, a anunțat, luni, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prezența virusului influenței aviare (subtipul H5N8) la păsări domestice a fost confirmată în România la 30 decembrie 2016, într-o gopodărie din localitatea Pardina, județul Tulcea, scrie News.ro.

Ulterior au mai fost confirmate 11 focare de gripă aviară la păsări domestice, în șase județe, toate fiind în prezent active. Astfel, în județul Tulcea au fost confirmate patru focare, în localitățile Crișan, Periprava, C.A. Rosetti și Sulina, în județul Prahova - două focare în localitățile Loloiasca și Balta Doamnei, în județul Bacău - un focar în municipiul Bacău, în județul Brașov - un focar la Ucea de Jos, în județul Mureș – un focar la Sâncraiul de Mureș și în județul Constanța - două focare în localitatea Almălau.

La confirmarea gripei aviare în România au murit sau au fost sacrificate 1.102 păsări, din diferite specii, printre care găini, rațe, gâște și bibilici.

La păsări sălbatice, din 28 noiembrie 2016 și până în prezent au fost confirmate 85 de cazuri, la rațe sălbatice, cormorani,  egrete, pescăruși, gârlițe, lebede de vară și lebede de iarnă. Cazurile au fost înregistrate în București (cinci) și județele Constanța (42), Ialomița (2), Galați (11), Neamț, Bacău (câte 9), Giurgiu (3), Teleorman (2), Tulcea și Iași (câte un caz).

De asemenea, au mai fost notificate 10 suspiciuni de influență aviară la păsări sălbatice pentru care se așteaptă confirmarea din partea Laboratorului Național de Referință pentru Influența Aviară - Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală.

Reprezentanții ANSVSA spun că, până în prezent, nu a fost depistată prezența virusului influenței aviare în exploatații comerciale de păsări.

Un francez dă în judecată Uber pe motiv că i-a stricat căsnicia CITEȘTE ȘI Un francez dă în judecată Uber pe motiv că i-a stricat căsnicia

“Carnea de păsăre și ouăle, achiziționate din unitățile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar, sunt sigure pentru consum”, a precizat sursa citată.

Proprietarii de păsări afectați primesc despăgubiri financiare, în conformitate cu legislația națională și europeană în vigoare.

Pentru a preveni răspândirea acestei boli, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor recomandă ca toate păsările din gospodărie să fie ținute închise în exploatații, pentru a nu ajunge la lacuri și bălți. Păsările trebuie ținute în adăposturi închise sau cel puțin sub șoproane îngrădite, pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice. De asemenea, hrănirea și adăparea acestora trebuie să se facă în zone special amenajate, la care să nu aibă acces păsările sălbatice.

Totodată, trebuie separate rațele și gâștele domestice de alte păsări de curte, iar o singură persoană să aibă acces în curtea unde sunt adăpostite păsări.

Toate cazurile de îmbolnavire sau moartalitate la păsările din orice specie sau la mamifere din curtea proprie trebuie să fie anunțate imediat medicului veterinar. Persoanele care găsesc cadavre de păsări și mamifere în locuri publice trebuie să anunțe medicului veterinar sau Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Tot ca măsură de prevenire a cazurilor de gripă aviară, trebuie să fie închise toate piețele, târgurile sau expozițiile de păsări și animale, până la clarificarea situației epidemiologice pentru suspiciuniile de boală identificate.

Specialiștii mai recomandă să nu pună mâna fără mănușă pe cadavrele de pasăre sau păsări bolnave, să nu fie lăsați copiii să se joace cu păsări domestice sau sălbatice și să se respecte indicațiile medicului de familie și ale medicului veterinar.

Situația epidemiologică din România, în contextul gripei aviare, este monitorizată de ANSVSA și structurile subordonate de la nivel local, pentru limitarea extinderii și eradicarea bolii.

Gripa aviară este o boală infecțioasă produsă de un virus care poate afecta peste 50 de specii de păsări domestice și păsări sălbatice.

Păsările migratoare și, în special, păsările acvatice sunt purtătoarele virusului. Boala se transmite de la păsările sălbatice infectate cu virusul influenței aviare prin contact direct, contact cu cadavre de păsări, secreții și excreții și prin contact indirect prin intermediul apei, furajelor, echipamentelor, adăposturilor, mijloacelor de transport care au fost contaminate. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ansvsa
gripa aviara