Dow și DuPont confirmă că vor fuziona, dând naștere celui mai mare jucător din industria chimică globală

Dow și DuPont confirmă că vor fuziona, dând naștere celui mai mare jucător din industria chimică globală

Foto: dow.com

scris 11 dec 2015

Companiile americane Dow Chemical (Dow) și DuPont, cu activități și în România, au anunțat vineri că vor fuziona printr-o tranzacție cu acțiuni, confirmând informațiile apărute în această săptămână în media. Fuziunea va da naștere celei mai mari corporații din industia chimică globală, cu o capitalizare de 130 miliarde de dolari, relatează MarketWatch.

Dow Chemical și DuPont vor deține câte 50% din acțiunile viitoarei corporații, care se va numi DowDuPont, potrivit unui comunicat comun al companiilor americane.

După încheierea fuziunii, estimată pentru a doua jumătate a anului 2016, grupul își va diviza operațiunile în trei companii listate la bursă, axate pe agricultură, producția de materiale și dezvoltarea de produse de specialitate.

Noua corporație va deveni principalul jucător din industria chimică la nivel mondial, devansând grupul german BASF, care deține supremația de peste 9 ani. Potrivit celor două companii, fuziunea va conduce la economii totale de 3 miliarde de dolari anual și la câștiguri adiționale de 1 miliarde de dolari.

Andrew Liveris, directorul general al Dow Chemical, va fi numit președinte executiv al noului grup, în timp ce șeful DuPont, Edward Breen, va fi director general.

Acțiunile Dow Chemical și DuPont au crescut cu 1,6% în cadrul tranzacțiilor înaintea deschiderii bursei din New York imediat după publicarea anunțului, însă ulterior au intrat în teritoriu negativ, cu o scădere de 2,4% față de referință. Titlurile DuPont au coborât cu 5,3%.

Fondată în urmă cu 213 ani, DuPont are activități de producție și cercetare, în domenii precum chimie și agrochimie în peste 90 de țări. În România, subsidiara DuPont Pioneer deține, în comuna Afumați (județul Ilfov), una dintre cele mai mari stații de condiționat semințe agricole din lume. Anul trecut, compania a raportat afaceri nete de 127,4 milioane de lei (30,8 milioane dolari) și un profit de 1,1 milioane de lei (266.000 dolari).

Cu o istorie de 118 ani, Dow Chemical deține fabrici în 36 de țări, inclusiv în România, unde produce și distribuie materiale pentru industria construcțiilor, precum termoizolații și adezivi.   

Vânzările Dow Chemical România s-au situat anul trecut la 5,16 milioane de lei (1,2 milioane dolari), reisese din datele Ministerului de Finanțe. Compania a raportat un profit net de 502.634 lei (121.000 dolari).

viewscnt
Afla mai multe despre
dow chemical
dow
dupont
fuziune
tranzactie