JD Agro Cocora cumpără o fermă în Constanța, tranzacție de 10 milioane euro

JD Agro Cocora cumpără o fermă în Constanța, tranzacție de 10 milioane euro

Hans Poulsen, CEO JD Agro Cocora

Profit.ro
Profit.ro
scris 13 mar 2023

Grupul JD Agro Cocora, deținut de investitori danezi prin Romania Farm Invest A/S, a achiziționat o fermă cu o suprafață de aproximativ 1.370 de hectare în județul Constanța. Noua proprietate va fi integrată în cadrul fermei JD Agro Amzacea, aflată în comuna Amzacea, Constanța.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Investiția realizată pentru această nouă achiziție a fost în valoare de 10 milioane de euro. Această decizie a venit ca un pas firesc în dezvoltarea companiei pe plan local, fiind în linie cu planurile Grupului de a se consolida atât prin achiziții, cât și prin arendarea de terenuri agricole. De altfel, până în 2025, vizăm administrarea unei suprafețe totale de peste 20.000 de hectare la nivel local”, a declarat Hans Poulsen, CEO JD Agro Cocora.

ULTIMA ORĂ HSBC cumpără subsidiara britanică a Silicon Valley Bank cu o liră sterlină CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ HSBC cumpără subsidiara britanică a Silicon Valley Bank cu o liră sterlină

Ferma achiziționată a aparținut unui fermier francez care a pornit afacerea în 1998. Aceasta nu necesită investiții suplimentare și poate fi deja integrată în circuitul agricol al JD Agro Amzacea. De altfel, unul dintre motivele pentru care JD Agro Cocora a optat pentru această achiziție este faptul că terenul are o calitate foarte bună și este amplasat în vecinătatea propriei ferme.

Ferma cumpărată are o suprafață totală de aproximativ 1.370 de hectare, din care 760 de hectare se află în proprietate, iar 610 de hectare în arendă. Odată cu noua investiție, ferma JD Agro Amzacea se va extinde cu 35% din punct de vedere al suprafeței și va ajunge la un total de 5.400 de hectare, distribuite în localitățile Amzacea, Chirnogeni și Topraisar.

„Investiția realizată în ferma din zona Constanța ne aduce cu un pas mai aproape de obiectivele setate de consolidare a prezenței pe plan local. Astfel, prin acest demers, grupul JD Agro Cocora va exploata în total 17.000 de hectare, din care 42% se află în proprietate, respectiv 7.200 de hectare”, a mai adăugat Hans Poulsen.

Dincolo de ferma din județul Constanța, JD Agro Cocora deține o alta în județul Ialomița. Aceasta administrează o suprafață de 11.600 de hectare. Cele două ferme ale companiei dispun de echipamente performante și de tehnologie la zi, având capacitatea de a atinge un nivel de eficiență peste media pieței. În plus, în prezent, JD Agro Cocora folosește tehnologia no till – fără arătură - pe întreaga suprafață lucrată, reducând astfel posibilele distrugeri ale solului, protejând microfauna și sporind, astfel, umiditatea solului.

FOTO Guvernul promite sprijin pentru repornirea Azomureș. Gazele s-au ieftinit semnificativ CITEȘTE ȘI FOTO Guvernul promite sprijin pentru repornirea Azomureș. Gazele s-au ieftinit semnificativ

Suprafețele deținute sau arendate de JD Agro Cocora sunt cultivate preponderent cu cereale, anul trecut fiind atinsă o producție de 62.500 tone, în ciuda faptului că 2022 a fost un an marcat de secetă. Astfel, anul trecut, JD Agro Cocora a realizat  o cifră de afaceri de 26,4 milioane de euro.

JD Agro Cocora aparține grupului Romania Farm Invest A/S și este deținut de investitori danezi.

În 2008 a fost lansat proiectul JD Agro Cocora incluzând achiziționarea de terenuri agricole de 5.000 hectare și construirea unei ferme noi în județul Ialomița. În prezent, JD Agro Cocora are în exploatare o suprafațǎ de 17.000 hectare în județele Ialomița, Constanța și Buzǎu.

Grupul de companii are 72 de angajați. 

Principalul punct de lucru al companiei JD Agro Cocora este ferma din comuna Cocora, județul Ialomița. Ferma dispune de o halǎ pentru utilaje, un depozit, spațiu pentru birouri și un siloz de cereale, ajungând la o capacitate totalǎ de depozitare de 40.000 de tone. 

viewscnt
Afla mai multe despre
jd agro cocora
ferma