România are cele mai mici prețuri la pâine din Uniunea Europeană

România are cele mai mici prețuri la pâine din Uniunea Europeană
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 aug 2021

Prețurile la pâine în România erau anul trecut cele mai mici din Uniunea Europeană, fiind aproape la jumătate față de media din UE, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform acestor date, prețul pâinii și al cerealelor era cel mai ridicat în Danemarca, 53% peste nivelul din UE, urmată de Austria, 35% peste nivelul din UE, Luxemburg, Suedia și Finlanda, toate cu 27% peste nivelul din UE, scrie Agerpres.

BAT a contribuit la bugetul de stat cu aproximativ 700 de milioane de lei mai mult în primele șase luni ale anului 2021 față de același interval din 2020 CITEȘTE ȘI BAT a contribuit la bugetul de stat cu aproximativ 700 de milioane de lei mai mult în primele șase luni ale anului 2021 față de același interval din 2020

În schimb, cele mai mici prețuri la pâine și cereale în 2020 au fost înregistrate în România, cu 44% sub nivelul din UE, urmată de Bulgaria, 33% sub nivelul din UE, și Polonia, cu 30% sub nivelul din UE.

Datele Eurostat mai arată că prețurile la pâine în România sunt mai mici și decât în alte state din Balcani care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum Macedonia de Nord, Albania, Serbia și Bosnia Herțegovina. Practic, România are cele mai mici prețuri la pâine din toate cele 37 de state analizate de Eurostat, cu excepția Turciei (49% sub nivelul din UE).

Digitalizarea a devenit o prioritate și pe piața imobiliară. Sectorul proptech este propulsat de pandemie CITEȘTE ȘI Digitalizarea a devenit o prioritate și pe piața imobiliară. Sectorul proptech este propulsat de pandemie

În 2020, prețul pâinii și al cerealelor în Uniunea Europeană a fost de aproximativ două ori și jumătate de ori mai ridicat în cel mai scump stat membru decât în cel mai ieftin. 

viewscnt
Afla mai multe despre
paine
uniunea europeana