România și-a menținut cotele de pescuit din Marea Neagră la calcan și șprot

Agribusiness   
România și-a menținut cotele de pescuit din Marea Neagră la calcan și șprot

România și-a menținut cotele de pescuit din Marea Neagră la calcan și sprot, la 75 de tone, respectiv 3.442,50 tone, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), după ce s-a ajuns la un acord politic pentru stabilirea cotelor de pescuit ale Uniunii Europene.

"Aș dori în primul rând să mulțumesc Comisiei Europene pentru sprijin și pentru recunoașterea eforturilor României de a aplica principiile pescuitului durabil. România este de acord cu propunerea de cote la Marea Neagră, întrucât cotele de calcan la Marea Neagră permit sectorului pescăresc costier să continue activitatea în aceste vremuri dificile. Sperăm ca raportul aferent anului 2022 să confirme științific buna situație a stocului de calcan din zona aflată sub jurisdicția UE, așa cum s-a putut constat anterior", a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

Urmărește-ne și pe Google News
România - al șaptelea producător de bușteni din UE CITEȘTE ȘI România - al șaptelea producător de bușteni din UE
Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Potrivit MADR, în cadrul Propunerii de Regulament al Consiliului de stabilire a pescuitului pentru anul 2022, aplicabile în Marea Mediterană și Marea Neagră, România a reușit menținerea cotelor de 75 tone la calcan și 3442,50 tone la șprot la Marea Neagră, scrie Agerpres.

În cadrul intervenției susținute în Consiliul de miniștri, Adrian Chesnoiu a punctat importanța planurilor de management comunitare și naționale care au permis avansarea de la o abordare reactivă a managementului pescuitului, la o abordare adaptivă în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului. "Este însă nevoie de contribuțiile pro-active ale tuturor țărilor riverane la Marea Neagră, la nivel politic și practic, pentru a nu zădărnici eforturile României și Bulgariei în conservarea resursei de calcan", a mai adăugat ministrul.

Totodată, oficialul român a subliniat ca este necesar să fie avute în vedere și condițiile de concurență echitabile, echilibrul dintre flote și resurse, atât din punct de vedere social, cât și economic.

viewscnt
Afla mai multe despre
pescuit
calcan
sprot