Semestrul I a adus grupului Albalact un avans al afacerilor de 17%, până la 242 milioane lei

Semestrul I a adus grupului Albalact un avans al afacerilor de 17%, până la 242 milioane lei
Cristina Dobreanu
Cristina Dobreanu
scris 10 aug 2016

Grupul Albalact a raportat, pentru primul semestru al acestui an, o cifră de afaceri netă de 242 de milioane de lei, cu aproape 17% mai mare față de vânzările înregistrate în perioada similară a anului trecut (207 milioane de lei).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De asemenea, profitul net al grupului a crescut de patru ori, de la 4,95 de milioane de lei (în primele șase luni ale anului trecut) la 18,8 milioane de lei în primul semestru al anului acesta, potrivit situațiilor financiare ale grupului de companii, întocmite conform standardelor internaționale de raportare financiară adoptate de Uniunea Europeană (IFRS).

Grupul Albalact cuprinde companiile Albalact SA, Rarăul SA Câmpulung Moldovenesc și Albalact Logistic SRL și are aproximativ 1.000 de angajați.

Albalact SA și-a majorat afacerile nete cu 20,57% în semestrul I 2016, ajungând la aproape 286 de milioane de lei, de la 237 de milioane de lei cât a obținut în aceeași perioadă a anului trecut.

“Suntem mulțumiți că am reușit să ne menținem creșterea profitabilă, chiar peste ceea ce am planificat. Cifrele de astăzi sunt rezultatul proiectelor importante pe care le-am demarat și susținut constant în ultimul an, dar sunt și rezultatul unui management mai eficient al costurilor, optimizării activității de distribuție și al unor schimbări în structura de producție și vânzare. Am acordat o mare importanță investițiilor in marketing”, a declarat Stephane Batoux, director general Albalact.

La începutul acestui an, Albalact, locul întâi pe piața lactatelor, a anunțat că va fi preluat de grupul francez Lactalis, care deține în România lactatele LaDorna și care ocupă locul șapte pe piața de profil.

Ce planuri are gigantul francez Lactalis după preluarea Albalact CITEȘTE ȘI Ce planuri are gigantul francez Lactalis după preluarea Albalact

Astfel, pe 27 ianuarie 2016, acționarii majoritari care dețin cumulat 70,3% din capitalul social al Grupului Albalact (respectiv: Raul Ciurtin, Lorena Beatrice Ciurtin, Crisware Holdings Limited, Croniar Holdings Limited (44,85%) și RC2 (Cyprus) Limited (25,45%) au încheiat un contract cu compania Lactalis pentru dobândirea de către aceasta din urmă a tuturor acțiunilor deținute de acționarii vânzători.

În luna iulie, Consiliul Concurenței a autorizat preluarea, prin intermediul firmei B.S.S. International, producătorului român și a companiilor la care acesta este acționar (Rarăul și Albalact Logistic). Ulterior, Lactalis a inițiat o ofertă publică de preluare voluntară având drept obiect preluarea a 100% din acțiunile deținute de acționarii Albalact.

Compania din Alba Iulia are un portofoliu de peste 150 de produse, comercializate sub cele cinci branduri ale sale: Zuzu, Fulga, De Albalact, Rarăul și Poiana Florilor.

Printre planurile pe care le are gigantul francez, cel mai mare procesator de lapte la nivel mondial, se numără și creșterea prezenței pe piața românească de brânzeturi, dar și exporturi către statele învecinate. Pentru acestea, francezii au prevăzut ”investiții substanțiale”, potrivit unui raport trimis Bursei de Valori.

Printre principalii competitori ai Albalact pe piața locală sunt FrieslandCampina, Danone, Covalact, Olympus.

viewscnt
Afla mai multe despre
albalact
preluare
profit
vanzari
semestrul i 2016