
Robert Brindley, directorul Școlii Americane Internaționale din București, este de părere că investiția în educație este cea mai importantă resursă în dezvoltarea unei țări și crede că Guvernul de la București ar trebui să aloce mai mulți bani către învățământul de stat.
Grupul Agricola Bacău, unul dintre cei mai mari jucători pe piața cărnii din România, a investit 5 milioane de euro într-o nouă unitate de producție pentru compania Salbac, a cărei capacitate de producție ar urma să crească, treptat, cu până la 1.000 de tone anual.
Dezvoltatorul și operatorul de parcuri logistice și industriale CTP a anunțat că a ajuns la investiții de 250.000.000 de euro în România, având un portofoliu de proprietăți industriale clasa A de peste 500.000 de metri pătrați și țintind extinderea până la un milion de metri pătrați în următorii doi ani.
Producătorul român de cosmetice Farmec a deschis primul magazin Gerovital din România și, totodată, primul magazin al companiei din București, în urma unei investiții de 67.000 de euro.
Compania Faurecia, unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente auto din lume, a inaugurat, marți, la Râmnicu Vâlcea, cea mai modernă fabrică de tapițerii auto a grupului, în urma unei investiții de 12 milioane de euro.
Stridia Krystale, medaliată în 2015 cu aur la Paris, și homarul albastru sunt două dintre specialitățile pe care iubitorii de fructe de mare le pot găsi în restaurantul Le Vivier, situat în zona Dorobanți.
Furnizorul de soluții integrate de climatizare și instalații, Avi Compact, deținut de antreprenorul Florin Rădulescu, estimează că va încheia anul cu afaceri de peste 6 milioane de euro, cu peste 15% mai mari decât în anul precedent, pe fondul creșterii cererii de sisteme eficiente energetic, atât pe segmentul rezidențial cât și pe cel corporate.
Linde Gaz România, parte a grupului german Linde, unul din liderii globali în furnizarea de gaze industriale și de inginerie din lume, mizează pe stabilitate pentru anul următor și estimează că va înregistra afaceri de 118,5 milioane de euro, similar cu veniturile pe care le va raporta pentru acest an.
Compania Bunge a preluat pachetul de acțiuni deținut de Nutre în cadrul joint venture-ului din România, Bunge-Prio, și astfel deține 100% din acțiuni, potrivit unui comunicat al companiei.
Grupul american Rockwell Automation, specializat în automatizarea industrială, a deschis un birou la București, în condițiile în care, până acum, clienții companiei erau deserviți de biroul de la Praga.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0670 | +0.0036 | +0.07 % |
1 USD | 4.2778 | -0.0070 | -0.16 % |
1 GBP | 5.8389 | -0.0073 | -0.12 % |
1 CHF | 5.4387 | +0.0210 | +0.39 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro