Oferta, evaluată la 5,7 miliarde de lire sterline, prevede plata a 7,15 lire sterline pentru fiecare acțiune easyJet, reprezentând o primă de aproximativ 22% față de prețul de închidere de joi și de 81% față de cotația din 28 mai, înainte de apariția primelor informații privind o posibilă preluare, scrie News.ro.
Apollo le oferă acționarilor și alternativa de a-și păstra participațiile, transferând acțiunile într-o nouă structură de investiții prin care fondul ar controla compania. Detaliile acestei variante sunt încă în curs de negociere.
Oferta declanșează o competiție între fondurile de investiții pentru preluarea easyJet. La începutul săptămânii, compania anunțase că este dispusă, în principiu, să accepte o ofertă de aproximativ 7,3 miliarde de dolari din partea fondului Castlelake. Între timp, Consiliul de Administrație a transmis că oferta Apollo este superioară și că nu mai intenționează să recomande propunerea rivală.
Castlelake are termen până la 3 august pentru a prezenta o ofertă fermă sau pentru a renunța la tranzacție.
Interesul pentru easyJet apare într-o perioadă dificilă pentru industria aviatică mondială, afectată de creșterea costurilor combustibilului după conflictul dintre Statele Unite și Iran. Luna trecută, Asociația Internațională a Transportului Aerian a avertizat că profitabilitatea companiilor aeriene ar putea scădea la jumătate în acest an din cauza scumpirii kerosenului.
În primul semestru din 2026, easyJet a raportat o pierdere înainte de impozitare de 552 de milioane de lire sterline, comparativ cu 394 de milioane de lire în aceeași perioadă a anului trecut. Compania a explicat că rezultatele au fost afectate de conflictul din Orientul Mijlociu, care a majorat costurile cu combustibilul și a redus vizibilitatea privind cererea pentru lunile următoare.
Analiștii apreciază că o eventuală preluare de către Apollo ar putea permite continuarea planurilor de dezvoltare ale easyJet, însă avertizează că, la prețul oferit, tranzacția ar necesita o restructurare semnificativă a costurilor și o îmbunătățire substanțială a profitabilității pentru a se justifica din punct de vedere financiar.
















