Bilanț negru în România. 390 pietoni nu au mai ajuns la destinație. Mai mult de un pieton decedat în fiecare zi

390 de pietoni și-au pierdut viața în accidente rutiere grave în România în 2025, conform datelor oficiale prezentate acum.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bilanț negru în România. 390 pietoni nu au mai ajuns la destinație. Mai mult de un pieton decedat în fiecare zi

Asta înseamnă, în medie, mai mult de un pieton decedat în fiecare zi. Alți 804 pietoni au fost răniți grav, potrivit Buletinului Siguranței Rutiere 2025, publicat de Inspectoratul General al Poliției Române.

Symfonia Group își consolidează afacerile din România sub o structură unificată de management - operațiune finalizată CITEȘTE ȘI Symfonia Group își consolidează afacerile din România sub o structură unificată de management - operațiune finalizată

Practic, pietonii rămân categoria de participanți vulnerabili cu cele mai multe victime. În 2025, aceștia au reprezentat 30% dintre persoanele decedate și 26% dintre persoanele rănite grav în accidente rutiere.

Cu alte cuvinte, aproape 1 din 3 persoane care și-au pierdut viața în accidente rutiere grave a fost pieton.

Datele arată și că siguranța pietonală nu poate fi redusă la responsabilitatea unei singure categorii de participanți la trafic. În 2025, traversarea neregulamentară a pietonilor a condus la decesul sau rănirea gravă a 418 persoane, fiind cea mai frecventă cauză de victimizare a pietonilor. În același timp, neacordarea priorității pietonilor a generat 338 de victime, iar prezența pietonilor pe partea carosabilă alte 191.

O traversare riscantă, o prioritate neacordată sau o secundă de neatenție pot avea consecințe dramatice atunci când unul dintre participanții la trafic nu beneficiază de nicio protecție fizică în cazul unui impact.

„Un drum obișnuit, spre școală, spre serviciu sau spre casă ar trebui să se încheie în siguranță. Pentru 390 de pietoni, în 2025, acest lucru nu s-a întâmplat.

Avem nevoie de educație rutieră de la vârste mici, de șoferi și pietoni care respectă regulile, dar și de treceri de pietoni vizibile și bine iluminate. Siguranța pietonilor trebuie să fie o prioritate atât în trafic, cât și în deciziile autorităților”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte CSR.

ANUNȚ Christian Tour privind AnimaWings. Informații suplimentare privind expunerea sa financiară față de operatorul aerian și Memento Air CITEȘTE ȘI ANUNȚ Christian Tour privind AnimaWings. Informații suplimentare privind expunerea sa financiară față de operatorul aerian și Memento Air

CSR – Coaliția pentru Siguranță Rutieră este un demers național inițiat de UNSAR, care reunește peste 45 de organizații publice și private. Membrii CSR colaborează pentru dezvoltarea de politici publice și proiecte dedicate reducerii numărului de accidente și creșterii nivelului de siguranță pe drumurile României.

În trafic, fiecare pas contează. La fel și fiecare decizie.

România, pe locul 2 în UE și pe 3 în Europa la morți în accidente

Datele statistice arată că și în 2026 foarte multe dintre „Drumurile morții” străbat România. Suntem pe locul 2 în UE și pe 3 în Europa la numărul de morți în accidente rutiere, chiar dacă „bilanțul negru” s-a îmbunătățit față de 2015, pe fondul investițiilor în autostrăzi.

FOTO România, promovată timp de patru săptămâni în Sevilla CITEȘTE ȘI FOTO România, promovată timp de patru săptămâni în Sevilla

Standardele de siguranță și infrastructura rutieră variază foarte mult de la o graniță la alta, numărul de accidente rutiere grave având legătură, potrivit statisticilor, și cu densitatea de autostrăzi, și cu starea drumurilor.

Potrivit unui studiu realizat de VignetteSwitzerland.com pe baza datelor PIN 2026 (Performance Index) privind siguranța rutieră în Europa, agregate de Consiliul European pentru Siguranța Transporturilor 9ETSC), Serbia, Bulgaria și România au cele mai mari rate ale mortalității rutiere de pe „Bătrânul continent”, în prima parte a acestui an.

În 2025, Serbia avea cele mai mortale drumuri din Europa și România, cele mai mortale drumuri din Uniunea Europeană, cu 78 și, respectiv, 77 de morți la un milion de locuitori. Iar Bulgaria, cu 74 de morți în accidente rutiere la un milion de locuitori, ocupa locul 3. 

Ford Puma, depășit de „Range Rover de China” în Marea Britanie CITEȘTE ȘI Ford Puma, depășit de „Range Rover de China” în Marea Britanie

România ocupă locul 2 în UE și locul 3 în Europa în acest an, în ceea ce privește morții în accidente rutiere, cu 68 de decese la un milion de locuitori.

În 2025, România s-a clasat pe locul 1 în UE și pe locul 2 pe „Bătrânul continent”, cu 77 de decese rutiere la un milion de locuitori. Față de 2015, mortalitatea rutieră în România a scăzut cu 32%.

Topul țărilor din Europa cu cele mai sigure drumuri în 2026 este condus de Norvegia și Suedia, care sunt la egalitate, cu doar 19 decese rutiere la un milion de locuitori.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3527 +0.0221+0.41 %
1 USD4.7616 +0.0047+0.10 %
1 GBP6.3036 +0.0142+0.23 %
1 CHF5.7285 -0.0073-0.13 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite