Canalul Suez a generat venituri record de 9,4 miliarde de dolari

Canalul Suez a generat venituri record de 9,4 miliarde de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 iun 2023

Canalul Suez a adus statului egiptean venituri de aproximativ 9,4 miliarde de dolari în exercițiul fiscal iulie 2022 - iunie 2023, un nou record pentru această rută navigabilă crucială pentru comerțul maritim mondial, transmite AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Este vorba de o creștere de 35% comparativ cu veniturile de șapte miliarde de dolari generate în anul fiscal precedent, a precizat miercuri într-o conferință de presă, președintele Autorității Canalului Suez (SCA), Osama Rabie, scrie Agerpres.

Stellantis și Foxconn au creat o companie mixtă care va proiecta și vinde semiconductori pentru industria auto, din 2026 CITEȘTE ȘI Stellantis și Foxconn au creat o companie mixtă care va proiecta și vinde semiconductori pentru industria auto, din 2026

"Pentru prima dată în istoria canalului, SCA a realizat venituri de aproximativ 9,4 miliarde de dolari", a precizat Osama Rabie.

Este pentru al treilea an la rând când Canalul Suez generează venituri record, după cele de șapte miliarde de dolari în exercițiul 2021-2022 și cele de 5,8 miliarde de dolari în 2020-2021.

Această ascensiune se explică prin creșterea traficului prin noul tronson săpat în 2014 și 2015, care facilitează trecerea convoaielor și reduce timpul de tranzit al navelor. Amenajarea este primul din 'mega-proiectele' președintelui egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, care în ultimii ani au înghițit o bună parte din finanțele țării.

Egiptul majorează în fiecare an taxele și alte cheltuieli de trecere impuse navelor care trec prin Canalul Suez, o cale maritimă care leagă Marea Mediterană de Marea Roșie și asigură cea mai scurtă rută de transport maritim între Asia și Europa. În 2020, au trecut prin această cale maritimă aproape 19.000 de nave, adică o medie de 51,5 nave în fiecare zi.

Canalul Suez reprezintă o sursă prețioasă de valută pentru Egipt, care trece printr-o gravă criză economică. Potrivit agenției de rating Moody's, Egiptul este una din cele cinci țări cele mai supuse riscului să intre în incapacitate de plată.

Autoritățile de la Cairo au obținut în luna decembrie 2022 cel de-al patrulea împrumut de la Fondul Monetar Internațional de după 2017, însă cele trei miliarde de dolari care îi vor fi vărsate pe o perioadă de aproape patru ani reprezintă prea puțin având în vedere că numai servicuil datoriei pentru 2022-2023 se va ridica la 42 de miliarde de dolari. În schimbul ajutoarelor financiare, Egiptul și-a devalorizat moneda cu aproape 50%. 

viewscnt
Afla mai multe despre
canalul suez
venituri