Continental, pentru Profit.ro: Ce efect vor avea în România concedierile masive pregătite de companie

Continental, pentru Profit.ro: Ce efect vor avea în România concedierile masive pregătite de companie
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 feb 2024

Continental nu va reduce locuri de muncă în România sau, dacă o va face, vor fi la un nivel foarte redus, se deduce din răspunsul transmis de Continental pentru Profit.ro, în urma anunțului făcut de companie privind eliminarea 1.750 de persoane în perioada următoare și a altor 5.400 în următorii ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Unul dintre cei mai mari producători de componente pentru industria auto globală, Continental, a anunțat startul implementării măsurilor de optimizare a activităților de cercetare și dezvoltare în cele 82 de unități de acest gen pe care le are în toată lumea.

România găzduiește mai multe centre de inginerie ale Continental, pe lângă unitățil de producție. Profit.ro i-a întrebat pe cei de la Continental în ce măsură planul de restructurare va afecta și angajați din România.

„În locațiile Continental din România, măsurile anunțate de companie vor avea un efect minim spre zero”, a transmis compania fără să detalieze câte locuri de muncă vor fi desființate.

VIDEO&FOTO Turcii încep lucrările la ultimul lot al Autostrăzii Moldovei CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Turcii încep lucrările la ultimul lot al Autostrăzii Moldovei

Planul de măsuri anunțat de Continental prevede că, până la sfârșitul anului 2025, un număr neprecizat dintre cele 82 de locații de dezvoltare și cercetare actuale ale sectorului vizat „vor fi optimizate, infrastructurile existente vor fi mai bine utilizate, prin punerea în comun a unităților de dezvoltare și vor fi valorificate sinergiile în procesele de lucru”.

Măsurile de eficiență vor afecta aproximativ 1.750 de locuri de muncă în întreaga lume, inclusiv 380 la filiala de software Elektrobit. Concedierile vor fi implementate „treptat și cât mai responsabil din punct de vedere social, în conformitate cu condițiile locale”.

„Suntem conștienți de impactul asupra angajaților noștri și vom face tot ce ne stă în putință pentru a găsi soluții bune, personalizate împreună cu partenerii noștri sociali”, a declarat Philipp von Hirschheydt, șeful Diviziei Automotive a Continental.

Sectorul auto al Continental intenționează să își reducă ponderea cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare la mai puțin de 10% din vânzări, pe termen mediu (cu un nivel de aproximativ 12% în 2023).  Ținta fixată este de 9% cheltuieli R&D din total vânzări, până în 2028.

Renault Group a anunțat „rezultate istorice”. Marjă operațională fără precedent. Cum a contribuit Dacia CITEȘTE ȘI Renault Group a anunțat „rezultate istorice”. Marjă operațională fără precedent. Cum a contribuit Dacia

Continental precizează că scopul anunțat deja în luna noiembrie, de reducere a costurilor cu 400 de milioane de euro anual, începând din 2025, rămâne în vigoare și stă în spatele acestor măsuri de eficientizare, urmând să afecteze „până la 5400 de locuri de muncă”.

Continental are în România unități de producție și cercetare în mai multe orașe ale țării, atât pe segmentul de anvelope, cât și pe ContiTEch și Automotive.

viewscnt
Afla mai multe despre
continental
concedieri continental
continental romania