Emirates Airline a comandat 95 de aeronave Boeing, la o valoare de 52 de miliarde de dolari

Emirates Airline a comandat 95 de aeronave Boeing, la o valoare de 52 de miliarde de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 nov 2023

Emirates Airline a anunțat o comandă pentru 95 de aeronave Boeing la o valoare de 52 de miliarde de dolari, dând startul primei tranzacții majore la Dubai Airshow 2023, transmite CNBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Transportatorul emblematic din Dubai, deținut de stat, o subsidiară a Grupului Emirates, a comandat 55 de avioane Boeing 777-9 suplimentare și 35 de avioane 777-8, ceea ce aduce comenzile totale ale companiei aeriene pentru avioanele cu corp larg 777X la 205 unități, scrie News.ro.

FOTO & VIDEO Volvo readuce în actualitate monovolumele. Premieră mondială pentru EM90 CITEȘTE ȘI FOTO & VIDEO Volvo readuce în actualitate monovolumele. Premieră mondială pentru EM90

De asemenea, compania își actualizează comanda de aparate Boeing 787 Dreamliners de la 30 la 35, compusă din 15 787-10 și 20 787-8.

Emirates a confirmat totodată comanda pentru alte 202 de motoare de la General Electric, motoarele GE9X, care vor propulsa noul avion 777X. Anunțul aduce comanda totală de motoare GE9X a Emirates la 460.

Aeronavele 777 pot zbura până la 18 ore.

Emirates operează deja cel mai mare număr de avioane Boeing 777 dintre toate companiile aeriene din lume.

Apetitul continuu pentru avioanele cu corp larg evidențiază importanța pieței din Orientul Mijlociu pentru cererea acestui model de aeronave. Clienții din Orientul Mijlociu reprezintă acum ”cea mai mare parte din totalul combinat.

Portofoliul de comanzi pentru avioane cu corp larg Airbus și Boeing reprezintă 30% din totalul global”, potrivit analiștilor companiei de administrare a patrimoniului AllianceBernstein.

Acest lucru se datorează în mare parte rolului regiunii Orientului Mijlociu, ca centru de conexiune pentru călătoriile pe distanțe lungi.

Volkswagen - mesaj intern dezvăluit: Tăieri de costuri, pensionare iminentă a generației baby boomers CITEȘTE ȘI Volkswagen - mesaj intern dezvăluit: Tăieri de costuri, pensionare iminentă a generației baby boomers

Atât Boeing, cât și Airbus au evidențiat zona ca o sursă majoră de cerere pentru aeronave cu corp larg, cu perspective de creștere pe termen lung susținute și o redresare sănătoasă a cererii de călătorii aeriene de la pandemia de Covid-19, care alimentează optimismul și comenzile companiilor aeriene.

”Emirates este cel mai mare operator de aeronave Boeing 777, iar comanda de astăzi consolidează această poziție. Am fost implicați îndeaproape în programul 777, de la lansare până la această ultimă generație de aeronave 777X. 777 a fost esențial pentru flota și strategia de rețea a Emirates de a conecta orașele de pe toate continentele cu Dubai. Suntem încântați să ne extindem relația cu Boeing și așteptăm cu nerăbdare ca primul 777-9 să se alăture flotei noastre în 2025”, a declarat șeicul Ahmed bin Saeed Al Maktoum, președinte și director general al Emirates Airline and Group, în timpul unei conferințe de presă.

viewscnt
Afla mai multe despre
boeing
emirates airline