Firma care a dezvoltat sistemul de car sharing în Cluj-Napoca și în București și-a dublat pierderea, dar mizează că va intra pe break even în 3 ani

Firma care a dezvoltat sistemul de car sharing în Cluj-Napoca și în București și-a dublat pierderea, dar mizează că va intra pe break even în 3 ani
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 13 iun 2018

Pony Car Sharing, firma care a dezvoltat sistemul de car sharing în Cluj-Napoca și în București, și-a dublat anul trecut pierderea la 1,5 milioane lei, dublu față de minusul de circa 700.000 lei din 2016 și de peste 4 ori comparativ cu pierderea de circa 340.000 lei din 2015, primul an de funcționare. Pe de altă parte, fondatorul Pony Car Sharing, Demis Ghindeanu, a anunțat recent, la Profit Live, că a calculat că mai are nevoie de încă 3 ani pentru a intra pe break even, iar compania se află într-o strategie de extindere, anunțând, la WeLoveDigital.forum, că intenționează să intre în Bulgaria și Ungaria.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania și-a dublat în același timp și afacerile, la 666.346 lei, de la 12.369 lei în 2015 și 382.523 lei în 2016, rezultatul final fiind însă influențat de cheltuielile în creștere, de la 351.560 lei și, respectiv, puțin peste 1 milion de lei la 2,2 milioane lei.

Compania se pregătește să intre pe segmentul B2B (Business to Business) printr-o serie de pachete dedicate angajatorilor și angajaților.

FOTO Mega-proiectul imobiliar de aproape 1 miliard euro din Voluntari - relansat după 10 ani. Un fost partener de afaceri al lui Dinu Patriciu caută la Cannes investitori pentru \ CITEȘTE ȘI FOTO Mega-proiectul imobiliar de aproape 1 miliard euro din Voluntari - relansat după 10 ani. Un fost partener de afaceri al lui Dinu Patriciu caută la Cannes investitori pentru "noul oraș"

"La încărcare, cu mașini electrice e o mare problemă, deoarece sunt useri...am văzut că duc mașina lângă stație și totuși nu o pun la încărcat, adică o lasă pe locul de parcare, dar nu o pun la încărcat. Am observat că încă e o frică de tehnologia asta de mașini electrice. Toată lumea întreabă «dom'ne, dar când plouă, nu te curentezi ? Când ninge, ce se întâmplă ?»", a relatat Ghindeanu recent pentru Profit.ro.

Sistemul Pony presupune o aplicație smartphone prin care un șofer poate găsi o mașină a firmei într-un anumit loc din oraș, mașină pe care o deschide cu telefonul mobil și pe care o poate lăsa la destinație, costul călătoriei fiindu-i retras automat de pe card. Cheile și actele mașinii se găsesc în torpedou.

În Cluj-Napoca, sistemul a fost lansat în urmă cu 3 ani, iar recent firma a intrat și în București.

Sistemul car sharing este gândit ca o alternativă la transportul în comun.

Și Banca Comercială Română a lansat oficial eGo, primul serviciul de car sharing 100% electric din București, furnizat de o bancă.

La rândul său, Porsche Finance Group România a lansat serviciul sharetoo, un serviciu de car sharing, destinat zonei corporate, care utilizează automobile ale grupului Volkswagen.

viewscnt
Afla mai multe despre
pony
ride sharing
cluj