Florin Susanu, numit director general interimar al Tarom de către consiliul de administrație

Florin Susanu, numit director general interimar al Tarom de către consiliul de administrație
scris 22 aug 2017

Consiliul de administrație al companiei de stat Tarom l-a numit, luni seară, în funcția de director general interimar pe Alexandru Susanu - un director cu vechime în companie, responsabil cu operațiunile de zbor -, după ce a luat act de demisia fostului director, Eugen Davidoiu, au declarat pentru News.ro surse din domeniul transporturilor. Susanu are contract de mandat de o lună, a fost desemnat și accountable manager și își va păstra responabilitatea de post holder flight operations.

Accountable manager într-o companie aeriană are responsabilitatea generală pentru a furniza toate necesitățile financiare și de personal obligatorii pentru a garanta operarea în siguranță.

Luni dimineață, directorul general al companiei de stat Tarom, Eugen Davidoiu, a demisionat din funcție.

Decizia a venit după ce premierul Mihai Tudose a decis efectuarea unui control de către Corpul de Control al primului-ministru la Tarom și la Compania Națională de Investiții, începând de luni.

Florin Susanu este un manager cu vechime în cadrul Tarom. În martie 2016, după demiterea fostului director general, Christian Heinzmann, Susanu a fost numit în funcția de director general adjunct interimar.

VIDEO + FOTO Condiții extreme de teste pentru noul Porsche Cayenne, înainte de lansare: 4,4 milioane de kilometri, în deșert, în Alaska și pe circuitele de viteză CITEȘTE ȘI VIDEO + FOTO Condiții extreme de teste pentru noul Porsche Cayenne, înainte de lansare: 4,4 milioane de kilometri, în deșert, în Alaska și pe circuitele de viteză

Susanu a fost mult timp director de operațiuni de zbor și pilot instructor.

Premierul Mihai Tudose, care luni dimineață a mers la Ambasada Spaniei pentru a semna în Cartea de condoleanțe deschisă pentru victimele atentatelor, a fost întrebat dacă se mai impun verificările Corpului de Control la Tarom, în condițiile în care șeful companiei a demisionat, el răspunzând: "Da". Premierul a refuzat să facă alte comentarii despre situația de la Tarom.

Mihai Tudose a mers, duminică, la Palatul Victoria, pentru a dispune efectuarea controlului începând chiar de luni. Sursele au precizat, pentru News.ro, că premierul i-ar fi cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să aleagă între propria demisie și renunțarea la directorul Tarom.

Răzvan Cuc ar fi căutat susținere la partid, însă în urma discuțiilor de duminică a decis să renunțe la directorul Tarom, care a ales să demisioneze.

Premierul Mihai Tudose i-a reproșat, vineri, la începutul ședinței Executivului, ministrului Transporturilor, lipsa de perfomanță a companiei aeriene Tarom, care a încheiat primele șase luni ale acestui an cu pierderi de peste 100 de milioane de lei, și, de aseamenea, că reprezentanții ministerului nu merg să monitorizeze șantierele unde sunt în desfășurare lucrări de infrastructură.

„Avem și cifre proaste. Domnule ministru Cuc, acum trei săptămâni v-am întrebat de ce i-ați prelungit mandatul cu patru luni celui de la Tarom (Eugen Davidoiu – n.r.) și mi-ați spus că vă asumați, că aveți încredere în el și că știe ce are de făcut. Așa este?”, l-a întrebat premierul pe ministrul Transporturilor.

„Da domnule prim-ministru, așa este”, i-a răspuns Cuc.

„Păi, eu să înțeleg că aveți încredere în el și împreună formați o echipă cu care vă asumați ce e acolo? 104 milioane pierdere pe 6 luni! CFR Marfă – pierdere, CFR Călători – pierdere. Înțeleg că e o echipă foarte bună, dar nu mergeți în direcția care trebuie”, i-a reporoșat Tudose.

Duminică, directorul general al companiei aeriene de stat Tarom, Eugen Davidoiu, a declarat, după anunțul privind verificările dispuse de premier, că nu consideră că trebuie să își dea demisia, în condițiile în care, potrivit lui, a fost eficient și a adus două avioane noi în cadrul flotei companiei.

”Nu are cum să scoată în evidență deficiențe în perioada mea. Am fost foarte eficient. Am luat avioane care funcționează și aduc profit companiei, am reorganizat compania, despre ce deficiențe vorbim? Deficiențele sunt în spate, nu sunt la mine”, a declarat Eugen Davidoiu, la Digi 24, întrebat despre decizia premierului Mihai Tudose de a trimite Corpul de Control la Tarom.

El spunea că nu are motive de a-și da demisia pentru că a fost eficient în activitatea sa.

”Eu nu voi demisiona pentru că nu am de ce. Voi pleca când voi dori eu pentru că am muncit acolo și nu mi-am bătut joc. Am adus două avioane, le-am pus la muncă și pentru asta trebuie să plec? Mi se pare o nebunie. De ce să-mi ceară cineva demisia? Că am demarat reorganizarea companiei? Poate pentru că am deranjat niște grupuri de interese”, a afirmat Davidoiu.

Directorul general al Tarom a susținut că există servicii de informații care ar trebui să știe ce companii externe doresc ca Tarom să dispară.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
florin susanu
tarom