FOTO Ford va testa primul său vehicul comercial electric pe șosele, în flotele clienților

FOTO Ford va testa primul său vehicul comercial electric pe șosele, în flotele clienților
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 26 aug 2021

Prima utilitară electrică a mărcii Ford intră într-o nouă etapă, cea de testare în cadrul unor flote ale clienților. Modelul va fi lansat oficial pe piață abia anul viitor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ford E-Transit este versiunea propulsată de baterii a vehiculului utilitar al mărcii americane. Anunțat în premieră în acest an, modelul intră în faza de testare în condiții reale de exploatare de către companii din sectoarele poștale, municipale și de utilități, distribuție și livrarea produselor alimentare. Ford precizează că testele vor cuprinde diferite variante de caroserii, inclusiv conversii de șasiu cu cabină simplă cu suprastructură de tip furgon simplu, furgon frigorific, platformă și benă basculabilă. Printre variantele ce vor fi puse la dispoziția operatorilor de flote vor mai fi furgonul refrigerat pentru distribuția de alimente, alimentat de un sistem integrat de 2.3kW, benă basculantă pentru construcții cu lumini de ghidaj și senzori de greutate, suprastructură pentru colectarea gunoiului, carosare de tip cutie pentru livrări locale cu acces prin peretele despărțitor și suspensie spate cu pernă de aer sau furgon pentru livrări locale cu rafturi interioare fixe, acces prin peretele despărțitor si scaun față cu acces facil.

Testele vor începe cu 10 prototipuri E-Transit care vor fi operate de diferite servicii publice sau private din Germania, Norvegia și Marea Britanie. Printre partenerii de testare se numără firma AWB de eliminare a deșeurilor, Balfour Beatty, flota municipală a orașului Köln, DHL Express din Marea Britanie, DPD, Poșta Norvegiană, Ocado și Recover Nordic.

Dacia va avea, pentru prima dată în istorie, un motor de 1.8 litri, pe SUV-ul Duster CITEȘTE ȘI Dacia va avea, pentru prima dată în istorie, un motor de 1.8 litri, pe SUV-ul Duster

“Vrem să demonstrăm că putem, în același timp, să ne ajutăm clienții să reducă impactul asupra mediului și să își îmbunătățească productivitatea”, a spus Dave Petts, Utilitare Urbane Electrificate, Ford Europa. “Kilometrajul real reflectat de testele clienților ne ajută să demonstrăm beneficiile comerciale pe care le poate oferi E-Transit și ne oferă un feedback valoros cu privire la tiparele de utilizare și comportamentul de încărcare, astfel încât să putem rafina experiența de utilizare. Îi considerăm pe clienții noștri parte din familie, iar acest program evidențiază valoarea pe care o acordăm acestor parteneriate strânse.”

Partenerii de testare vor utiliza prototipurile E-Transitpe perioade de 6 sau 12 luni. Programul de testări pentru clienții E-Transit urmează sistemul de dezvoltare folosit pentru modelul Transit Custom Plug-In Hybrid, în cadrul căruia clienții au parcurs aproximativ 240.000 Km, dintre care 75% au fost parcurși cu zero emisii, în centrul Londrei.

Ford a anunțat un ambițios program de lansare de modele electrice pentru segmentul de vehicule comerciale, între care se găsește și un model electric ce va fi fabricat la Craiova. Compania nu a anunțat încă detalii ale viitorului model, dar este foarte posibil să fie un LCV compact, derivat din Transit Connect.

FOTO Ford va testa primul său vehicul comercial electric pe șosele, în flotele clienților

viewscnt
Afla mai multe despre
ford e-transit teste
ford lcv electric
vehicul electric craiova