Administrația Străzilor a inventariat deja 585 de gropi de pe 76 de artere.
''Anul acesta am avut o iarnă destul de rece, cu două episoade serioase de zăpadă. Străzile au avut de suferit. Însă, ca de fiecare dată, imediat ce vremea ne permite, începem reparațiile.

Până acum, Administrația Străzilor a inventariat 585 de gropi de pe 76 de artere. Toate au fost inspectate fizic, pe teren, pentru a ști dimensiunea lor și pentru a verifica dacă ceea ce raportează șoferii pe Waze corespunde cu realitatea'', este anunțat.
Muncitorii intervin în prezent pe următoarele străzi: Lacul Tei, Teiul Doamnei, Doamna Ghica, Mihai Bravu, Calea Văcărești, strada Șerban Vodă, bulevardul 11 Iunie, bulevardul George Coșbuc, bulevardul Regina Maria, bulevardul Metalurgiei, strada Dimitrie Bolintineanu și strada Cavafii Vechi.

În sectoarele 1 și 6, intervențiile se realizează în colaborare cu primăriile de sector. Totodată, fiecare primărie de sector are obligația de a efectua reparații și investiții în infrastructura aflată în administrarea proprie.
''Momentan, lucrăm cu asfalt rece, o mixtură potrivită pentru temperaturile de afară. Vom profita de fiecare zi în care nu plouă, nu ninge, și temperatura este de peste 0 grade. Pentru ca voi, șoferii, să circulați în siguranță! Pe măsură ce finalizăm cele 585 de gropi, vom identifica și începe altele. Ajungem peste tot în București'', se mai arată.

"În timp ce alții pierd timp pe teren ca să le identifice și să le numere, noi ne folosim de raportările șoferilor și trecem rapid la treabă.
Colaborăm cu cei de la aplicație și primim informații ori de câte ori le solicităm.
Continuați să le anunați! Le dăm apoi către colegii de la ADPDU Sector 6", este mesajul primăriei.


În toamnă, autoritățile locale din sectorul 6 al capitalei anunțau că "alte ulițe" vor fi transformate în artere civilizate. Este vorba de Drumul Bacriului și Inrtarea verona, din cartierul Militari.
"Le transformăm și pe ele din ulițe pline de gropi, pământ și noroaie în șosele moderne. Lucrările sunt în toi, le-am început de o lună și vor fi gata până la finalul anului.
Zeci de muncitori și utilaje se ocupă în prezent de partea carosabilă. Vor amenaja câte o bandă de 2,75 metri pe sens și trotuare de minimum 1,5 metri lățime.
Până acum, aici nu existau trotuare, nu era asfalt, nici sistem de colectare a apelor pluviale. Mașinile parcau haotic peste tot, iar pietonii se strecurau printre ele.
Civilizăm și această zonă! Va arăta frumos, se va putea circula în siguranță!
În paralel, lucrăm pe Drumul Roții. Și, curând, ne vom apuca de Drumul Belșugului.

Până acum, sunt gata Drumurile Valea Largă, Osiei și Str. Amilcar Săndulescu", anunța primăria.


Autoritățile locale din sectorul 6 al capitalei anunțau și "mobilizare generală" pentru amenajarea unuo nou drum important, cu 20 de muncitori, buldozere și excavatoare.
Este vorba de Drumul Roții, unde au început lucrări la sistemul rutier.
Lucrările vor dura șapte luni, până în mai 2026.
"Iată cum încă în drum de pământ, îngust, fără trotuare, extrem de aglomerat, dar extrem de solicitat va fi transformat într-o șosea civilizată", este transmis.
Va avea peste 10 metri lățime, cu două benzi de circulație de câte 3,5 metri fiecare, trotuare de 1,70 de metri, sistem de iluminat, copaci plantați.
Atunci a fost anunțat că urmează Drumul Roții și Drumul Belșugului.
















