FOTO Tesla spune că va oferi gratuit Autopilot „pe orice Tesla”

FOTO Tesla spune că va oferi gratuit Autopilot „pe orice Tesla”
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 22 sep 2023

După ce a încasat sume foarte mari pe piața din SUA și prețuri apreciabile în Europa pentru sistemul de asistență AutoPilot, Tesla a făcut public un anunț controversat prin care spune că sistemul „vine gratuit cu orice Tesla”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tehnologia de asistență Autopilot de la Tesla ar putea fi disponibilă gratuit la achiziția unui automobil al mărcii, conform unui anunț postat pe contul oficial de Twitter. Nu este clar dacă anunțul se referă la faptul că tehnologia este montată standard pe orice mașină, chiar dacă utilizarea ei se plătește, sau chiar se pregătește o nouă strategie de marketing pentru mașinile Tesla.

FOTO-SPION Noul Dacia Duster 3, surprins în teste în România CITEȘTE ȘI FOTO-SPION Noul Dacia Duster 3, surprins în teste în România

Deocamdată, sistemul Autopilot are în continuare un preț de 6.000 de dolari pe piața din SUA și 3.800 de euro pe piața din Europa (inclusiv în România), în timp ce versiunea mai avansată, numită Full Self Driving, costă mai mult decât dublu în SUA, 15.000 de dolari, și 7.500 de euro în Europa.

FOTO Tesla spune că va oferi gratuit Autopilot „pe orice Tesla”

Tehnologia Autopilot a fost criticată în repetate rânduri din cauza erorilor pe care le-a generat, fiind considerată insuficient de avansată pentru a fi denumită „pilot automat”, deoarece se încadrează doar la standardul SAE Level 2, care solicită nu doar prezența unui șofer, ci și posibilitatea ca acesta să intervină ori de câte ori este necesar. Sistemul Autopilot a făcut obiectul unei rechemări din partea Tesla, la solicitarea autorităților americane, NHTSA.

În ziua în care Tesla posta anunțul privind gratuitatea sistemului Autopilot, Elon Musk a făcut o demonstrație privind funcționarea FSD, versiunea avansată a lui Auto Pilot, însă parcursul mașinii a fost întrerupt după 20 de minute, deoarece mașina a încercat să treacă pe culoarea roșie a semaforului.

FOTO-SPION Noul Dacia Duster 3, surprins în teste în România CITEȘTE ȘI FOTO-SPION Noul Dacia Duster 3, surprins în teste în România

Dacă va fi pusă în aplicare, instalarea tehnologiei de asistență Autopilot gratuit pe mașinile Tesla va veni ca o nouă reducere de prețuri pentru mașinile mărcii, într-un an în care compania a oferit deja discounturi importante pentru a lupta cu reducerea cererii de automobile și pentru a-și atinge țintele de vânzări.

Tesla a mai oferit gratuit Autopilot și FSD clienților, dar pe perioade limitate, pentru testare. Acest lucru este posibil deoarece mașinile sunt echipate fără excepție cu tehnologia necesară, însă activarea sistemului se face doar contra cost. 

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla auto pilot
full self driving
pret autopilot